Eveniment

Botoșăneanul de 25 de ani, înghițit de un mal de pământ, a murit cu câteva zile înainte de ziua lui

Tragedie fără margini într-o familie din județul Botoșani, venită să-și câștige pâinea pe meleaguri vasluiene. Tatăl și fiul lucrau la extinderea rețelei de canalizare și săpau un șanț adânc în zona Penitenciarului Vaslui. Aproape de finalul programului de lucru, cei doi, ajutați de alți colegi, au ridicat un panou de susținere a malului de pământ. Apoi, tânărul de 24 de ani a intrat în șanț pentru a scoate o scară. În acel moment, pământul s-a surpat și l-a acoperit în întregime. La fața locului au fost solicitate echipajele de pompieri care au reușit, în scurt timp, să scoată victima la suprafață. Au fost începute manevrele de resuscitare, dar salvatorii au fost nevoiți să declare decesul. În stare de șoc și cu lacrimi în ochi, tatăl tânărului povestește că fiul lui l-a întrebat, cu puțin timp înainte de tragedie, ce cadou îi va lua de ziua lui. “Acum, ce să spun? Ce cadou să-i iau când s-a întâmplat asemenea tragedie?!”, spune tatăl victimei, potrivit vrn.ro

De asemenea, cazul a intrat acum și în atenția inspectorilor de muncă. Potrivit reprezentanșilor IPJ Vaslui, în acest caz se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “ucidere din culpă”, “neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și “nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”. Aflat în stare de șoc, bărbatul a primit și el, la rândul lui, îngrijiri medicale. De asemenea, un alt coleg al victimei povestește ce s-a întâmplat. “Eu lucram cu buldoexcavatorul. Terminasem de săpat și trăsesem utilajul lângă un gard aici. Am văzut deodată agitație la marginea șanțului și unul dintre ei a venit la mine să-mi spună că a picat malul și să bag cupa să sap. Le-am spus că nu vreau să-l omor eu și am sunat la 112”, povestește acesta. Cazul a intrat acum în atenția polițiștilor care fac cercetări pentru a stabili, cu exactitate, cum s-a petrecut tragicul eveniment. De asemenea, inspectorii de muncă au deschis propriul dosar de anchetă. Potrivit salvatorilor de la ISU, care au fost chemați la locul accidentului, victima se află la o adâncime de aproximativ 4 metri și a fost imposibil să-l salveze. “Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu patru autospeciale și echipaje specializate pentru salvarea/ degajarea unui bărbat peste care s-a prăbușit un mal de pământ. Intervenția a avut loc în zona Penitenciar, bărbatul fiind surprins la o adâncime de aproximativ patru metri. După ce a fost scos la suprafață, s-au început manevrele de resuscitare, dar din păcate am fost nevoiți să declarăm decesul victimei”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page