Eveniment

Un tânăr de 25 de ani din Botoșani a murit după ce un mal de pământ s-a surpat peste el – FOTO

Un tânăr de 25 de ani, din județul Botoșani, a murit strivit de un mal de pământ, marți după-amiază, ca urmare a unui accident de muncă, în apropierea Penitenciarului din Vaslui, informează Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) din teritoriu.

Potrivit sursei libertatea.ro, la fața locului, Detașamentul de Pompieri a intervenit cu cinci autospeciale.

„După extragerea de sub malul surpat, pompierii si echipajul SMURD au început manevrele de resuscitare. Cu toate eforturile depuse de salvatori, în cele din urmă victima nu a putut fi resuscitată”, au transmis reprezentanții IJSU Vaslui.

Tânărul făcea parte dintr-o echipă de muncitori care efectua lucrări de subtraversare a unor țevi de aducțiune de apă în municipiul Vaslui și zonele limitrofe.

Poliția și Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat verificări în acest caz.

„Se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, a afirmat Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page