Proprietarii unui câine amendați de jandarmii botoșăneni
Un câine agresiv a atras atenția unui echipaj de jandarmi în această dimineață pe strada Dragoș Vodă din municipiul Botoșani.
Jandarmii au intervenit pentru a îndepărta potențialul pericol la adresa trecătorilor și l-au identificat pe proprietarul acestuia, care îl lăsase să iasă din curte, fără să îl supravegheze.
Dacă bărbatul respectiv a admis că a greșit și a fost sancționat contravențional cu 100 de lei, minimul stabilit de legislația în vigoare pentru fapta săvârșită, nu același lucru îl putem spune despre soția sa. Femeia a devenit brusc foarte recalcitrantă și a făcut scandal, amenda aplicată în cazul său fiind dublul celei primite de partenerul de viață.
Conform prevederilor legale, lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri constituie contravenție și este sancționată cu amendă de la 100 de lei la 500 de lei.