Mobilizare emoționantă a sute de copii din Botoșani și din Padova (Italia) pentru a aduce o rază de bucurie unei femei cu grave probleme de sănătate – FOTO
În urmă cu câteva luni, povestea unei femei din Botoșani, care de 15 ani nu mai ieșise din casă decât de câteva ori pentru că era paralizată de la gât în jos, a șocat comunitatea locală. La 29 de ani a rămas captivă în propriul trup în urma unui accident cumplit de mașină, în care și-a pierdut soțul și fetița ei a ajuns să fie crescută de alte persoane. Ecourile strigătului de ajutor al acestei femei sunt departe de a se stinge.
De curând, a primit o garsonieră de la un om cu suflet mare pe care o poate folosi. Mai are nevoie însă de multe lucruri, dacă se are în vedere că depinde în toate privințele de alte persoane.
Una dintre persoanele care a fost profund marcată de această suferință a femeii este preoteasa Ana-Maria Macuc, alături de care s-au solidarizat enoriașii mici și mari ai Parohiei „Nasterea Maicii Domnului” Botosani”, unde soțul său slujește. S-au alăturat românii din Parohia „Sfantul Apostol si Evanghelist Luca” Nord Limena, Padova, Italia care au decis să sprijine cum pot acest demers, într-un proiect intitulat „Dar din Dar se face Rai”. Nu au rămas indiferente nici profesoarele de la câteva școli din oraș care au realizat alături de elevi lucruri minunate, ce pot fi valorificate, cu destinație finală sprijinirea acestei femei greu încercată.
Icoane pe sticlă, vitralii cu motive florale si religioase, picturi pe panza, mărțișoare
Coordonați de preoteasa Ana-Maria Macuc, copiii din parohia „ Nașterea Maicii Domnului ” Botoșani au realizate mărțișoare și cadouri pentru Ziua Femeii, icoane pe sticla, vitralii cu motive florale si religioase, picturi pe panza, tablouri cu flori, tablouri cu licheni, vase de lut pictate, magneti cu obiecte turnate si pictate din ceramica.
Duminică, 28 februarie, după Sf Liturghie, vor fi realizate două expozitii cu vanzare in scop caritabil. O expozitie se va desfasura in Italia la Parohia ” Sfantul Apostol si Evanghelist Luca” Nord Limena, Padova și cealalta expozitie va avea loc la Parohia „Nasterea Maicii Domnului” Botosani.
În cadrul acestor prezentări vor fi expuse lucrari realizate cu multa dragoste de catre copiii implicati in proiect din Romania si Italia: icoane pe sticla, vitralii cu motive florale si religioase, picturi pe panza, tablouri cu flori, tablouri cu licheni, vase de lut pictate, magneti cu obiecte turnate si pictate din ceramica (ii romanesti, ingerasi, fluturi, buburuze s.a), farfurioare de lut pictate, brose tricotate in culorile tricolorului,felicitari si martisoare confectionate din diverse materiale si diverse tehnici.
„Coordonatorii proiectului sunt Pr. paroh Nicolae Ticiu si d-na preoteasa Laura Alina Ticiu de la Parohia ” Sfantul Apostol si Evanghelist Luca” Nord Limena, Padova, Pr. paroh Mihai Marian Macuc si preoteasa Macuc Ana Maria de la Parohia …Pacea, Bt si Prof Garofita Zaharia de la Scoala nr 13 Botosani. Lucrarile au fost realizate sub indrumarea d-nei Alina Gavril profesor de desen la Sc. Nr. 13 Botosani, Catalina Falcoianu profesor de desen la Palatul Copiilor, Botosani, prof Simona Bresug, pictor Mihaela Croitoru precum si parintii copiilor din parohiile implicate in proiect.
Ne dorim foarte mult să aducem o rază de lumină și bucurie în viata acestui suflet greu incercat, d na Mirela Miscodan, din Botosani, care la varsta de doar 29 ani, in urma unui accident rutier, sotul i-a murit, dansa a ramas paralizata total de la gat in jos, iar fetita ei de doar un an si jumatate a trebuit sa fie despartita de mama sa si n prezent se afla in grija DGSAPC Bucuresti”, ne-a dezvăluit preoteasa Ana-Maria Macuc.
Inițiatorii proiectului își doresc achiziționarea unei centrale termice pentru ca femeia să nu mai sufere de frig și un cărucior electric adaptat nevoilor ei care i-ar schimba total viața, cu ajutorul caruia s ar putea deplasa și bucura oarecum de aer curat și de ceea ce este în jurul sau. …
Povestea botoșănencei Mirela Miscodan
„Cei 15 ani mi i-am petrecut intr-o izolare totala, doar intr-o camera din casa parinteasca, fara viata sociala, fără o iesire intr-un parc”, începe Mirela povestea ei tristă, o botoșăneancă care nu își poate mișca mâinile și picioarele de 15 ani. O femeie inteligentă, cultă, care la doar 29 de ani a rămas fără soț și fără abilitatea de a se întreține singură. Într-o clipă lumea ei s-a prăbușit. Un accident. Cuvintele reprezintă o frântură dintr-un strigăt de ajutor, izvorât din adâncul sufletului ei. A ajuns la capatul puterilor. Este epuizată și totuși bucuroasă să își ducă crucea așa cum Dumnezeu i-a lăsat-o. Doar că are nevoie de oameni cu suflet bun. Are nevoie de ajutor substanțial.
Redăm mai jos conținutul sfâșietor al mesajului transmis de Mirela cu nădejdea că se vor găsi oameni care să îi ușureze suferința.
Dintotdeauna am respins ideea de a aparea public si sa cer ajutor. Mi s-a parut foarte umilitor . Din nefericire viata m-a adus in punctul in care nu mai am de ales…
15 ani am dus pe umeri aceasta povara…au fost 15 ani infernal de grei, dar simt ca nu mai pot fara ajutorul vostru, al oamenilor, al societatii……pentru ca traim intr-un Stat incapabil sa administreze situatiile de acest gen. Si, neavand suportul Statului, ce ne ramane de facut, decat sa cerem ajutorul semenilor……Statul Roman transforma un caz de acest gen intr-un cersetor, asa am ajuns sa ma simt acum…
Am supravietuit unui tragic accident rutier din Aprilie 2005, cu grave sechele: o fractura de coloana cervicala soldata cu o paralizie totala,dar sistemul de protectie sociala existent in tara noastra ma lasa sa mor cu zile.
O sa va expun pe larg cu ce ma confrunt, pentru o intelegere cat mai clara a gradului de urgenta a solicitarii mele de ajutor.
In Aprilie 2005, eram o tanara de 29 de ani si jumatate, cu vise si idealuri, ca orice tanar cu potential din ziua de astazi. Locuiam in Bucuresti, eram la Facultatea de Sociologie-Psihologie, lucram in selectie si plasare forta de munca si-mi cresteam fetita de 1 an si jumatate, cand un tragic accident auto avea sa ne transforme radical cursul vietii…
Sotul meu a murit in accident, fiica mea a scapat cu rani minore, iar eu am ramas paralizata complet. M-am trezit captiva in propriul corp, ca nu mai pot sa-mi misc mainile,picioarele si nici corpul. Fiica mea in varsta atunci de 1 an si jumatate, ma striga plangand, eu devenisem un om total paralizat ce nu mai putea sa iasa din masina si sa mearga sa o ia in brate, iar sotul meu isi dadea ultima suflare aruncat langa masina..
Pusa in fata unei asa situatii, neputand sa sustin financiar plata personalului de ingrijire necesar pentru mine si copil , a trebuit sa iau decizia de a parasi locuinta si de a ne muta la 460 de km, eu in casa parinteasca , intr-o comuna din Botosani, iar fiica mea sa locuiasca la sora cea mare in Botosani, la 15 km de mine.
Pe sotul meu l-au inmormantat in Bucuresti, in timp ce eu eram in reanimare la neurochirurgie Spitalul Floreasca , dupa operatie pe coloana, dependenta de aparatele ce-mi sustineau viata,fara prea mari sanse din partea medicilor de a scapa cu viata.
Eu am aflat ca el a murit abia dupa ce l-au inmormantat, iar la mormantul lui nu am putut sa ajung niciodata (desi imi doresc) , din cauza acestei situatii medicale aparute si a lipsei de ajutor in acest sens.
Cei 15 ani mi i-am petrecut intr-o izolare totala, doar intr-o camera din casa parinteasca, alaturi de mama mea , in varsta, si de femei din sat angajate pe post de ingrijitoare. Fara viata sociala, o iesire intr-un parc, fara a-mi permite internari pentru recuperare medicala, nu am putut sa merg nici macar la un cabinet stomatologic. Casa e veche de 55 de ani, cu praguri si trepte, fara rampe de acces si strada e neasfaltata. E fara: baie,gaze,canalizare,centrala. Incalzirea se face la soba cu lemne si cu inca un calorifer electric. Casa e improprie pentru a avea un trai macar decent, traind o tetraplegie si dezvoltand o imunitate foarte scazuta din cauza traumatismului vertebro-medular, a izolarii si lipsei de interactiune sociala si pe fondul sechelelor dupa n bronhopneumonii . Locuind in aceste conditii,de 15 ani ma spal pe canapea, cu lighean si galeti cu apa , ceea ce e foarte greu pentru comfortul si igiena personala dar si pentru personalul de ingrijire. O persoana cu tetraplegie are nevoie de o camera izolata termic, baie, temperatura constanta furnizata de o centrala, carut electric adaptat nevoilor, bicicleta medicala ,etc… Toate aceste lucruri imi lipsesc cu desavarsire, creand o atmosfera de lucru si o munca grea pentru personalul de ingrijire.Nu mai am aragaz, gatesc la un resou in camera in care si locuiesc. Frigiderul e vechi, de peste 23 de ani, si ma lasa si el. Canapeaua pe care stau de 13 ani e uzata de se desprinde, salteaua e foarte uzata…..totul e vechi si foarte uzat.Acoperisul casei are fisuri iar la ploi se infiltreaza apa. Soba e veche, risc autoaprinderea, Lemne de foc si nici bani nu am si e 15 Octombrie…..In pereti si structra casei au inceput sa apara fisuri importante. Ma ia groaza cand privesc in jur. Efectiv nu mai stiu ce inseamna linistea si viata fara stres.
Tetraplegia inseama paralizia maiinilor, a picioarelor si a corpului de la gat in jos; in plus probleme pulmonare- respiratorii, digestive, de vezica,de imunitate: alergii,etc. Am nevoie permanenta de asistent personal, 24 de ore/24, in conditiile in care Statul ne plateste doar un asistent 8 ore/zi, cu un salariu minim pe economie , si acesta deloc motivant, fara weekend-uri si sarbatori legale, diferenta de 16 ore suntem lasati la discretia destinului, traim sau murim,depinde cum ne-o fi norocul.
Eu neputand sa fac nimic, nici sa mananc singura, sa beau apa, sa ma imbrac sau intorc in pat singura. Din cauza lipsei de izolatie si a faptului ca e veche casa, depind de o soba pe lemne care functioneaza continuu, zi si noapte, din Septembrie pana-n Mai uneori, si de un calorifer electric ce-mi incarca facturile si la 1200 de lei, o data la 2 luni, in intervalul mentionat, fiind nevoita sa platesc sume astronomice cu mult peste puterea mea financiara, in conditiile unui venit de 500 lei indemnizatia de handicap si 800 de lei- pensia de boala”, povestea anul trecut botoșăneanca cerând ajutorul semenilor.
O rază de lumină
„Dupa ce d-na Mirela a ajuns la capatul puterilor, si a rupt tacerea ca noi si altii sa aflam despre suferinta sa, o familie cu suflet mare, care doreste sa ramana anonina, i-a pus la dispozitie o garsoniera in Botosani pe care d-na Mirela o poate folosi, incheindu-se intre dansa si proprietar un contract de constituire a unui drept de uzufruct. O mare si apasatoare problema a d-nei Mirela s-a rezolvat astfel, dar inca sunt multe nevoi pe care le are, si cu ajutorul carora i s-ar imbunatati conditiile de viata, si anume 1. O CENTRALA TERMICA CU TELECOMANDA ptr ca ar putea sa-si regleze singura temperatura. Momentan garsoniera nu dispune de o centrala termica individuala si este destul de frig …Frigul pentru un om imobilizat care trebuie intors cu patura de pe o parte pe alta este o problema foarte mare. M-a coplesit cand mi-a zis ca-n 15 ani in anotimpurile reci, in casa parinteasca modesta de la Roma, se trezea din ora in ora sa atentioneze sa puna pe foc si atipea tot timpul cu aceasta grija… 2. UN CARUT ELECTRIC ar ajuta-o enorm, i ar schimba viata total…in 15 ani a iesit din casa de maxim 10 ori. Mana stanga cu ajutorul unei orteze speciale o poate utiliza in acest sens. Ambele carucioare sunt de vis pentru d-na Mirela-unul e cu orizontalizare ( peste 3000 Euro)-necesar in cazul celor cu tetraplegii pentru ca au des ameteli si trebuie sa fie lasati rabatati. La cealalta varianta, cu verticalizare,”e f f scump….nu indraznesc nici sa visez-desi imi doresc-nu am mai stat in picioare de 16 ani nici nu mai stiu cum e..” 3. O BICICLETA MOTOMED MAINI SI PICIOARE, pentru tetraplegici, care ar ajuta-o enorm in recuperarea ei medicala. Nevoile d nei Mirela sunt mari, dar stiu ca romanii din Italia, oamenii cu suflet mare si sensibil din Romania, impreuna cu copiii care au lucrat cu atata ravna si maestrie, vom reusi macar una din aceste nevoi sa o putem acoperi ca acest suflet greu incercat sa aiba UN GRAM din bucuriile, “bogatiile” pe care noi le avem gratis de la Dumnezeu si pe care de multe ori nici nu mai constientizam ca le avem. Mai bine sa fim noi cei care daruim, decat sa avem nevoie de ajutorul celorlalti. Din pacate distanta intre donator si beneficiar e milimetrica, uneori e vorba doar de o secunda pentru a ajunge sa depinzi total de ajutorul celorlalti. Uniti vom reusi! Cei care doriti sa-i intindeti o mana de ajutor, va invitam Duminica, 28 februarie, la expozitia cu vanzare in scop caritabil cu lucrari realizate de copii, la Parohia “Sfantul Apostol si Evanghelist Luca”, Nord Limena, Padova, Italia si Parohia “Nasterea Maicii Domnului” Pacea, Botosani. Toti banii obtinuti in urma acestor expozitii vor ajunge la d-na Mirela Miscodan pentru a-i oferi o raza de speranta si lumina”, a detaliat preoteasa Ana Maria Macuc.
