Local

Peste 2000 de persoane legitimate de polițiști în cadrul acțiunilor de prevenire a efectelor pandemiei de COVID 19  

În ultimele 24 de ore polițiștii botoșăneni, sub autoritatea Instituției Prefectului, împreună cu jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pe raza întregului județ, atât în sistem propriu cât și în sistem integrat, pentru prevenirea răspândirii virusului Covid-19 în rândul populației și pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile impuse în contextul stării de alertă.

Astfel, pe raza județul au fost legitimate 2500 de persoane, iar 26 dintre acestea au fost sancționate pentru faptul că nu respectau măsurile de protecție individuală, cu amenzi în valoare de 2500 de lei.

De asemenea, au fost verificate 221 de persoane cu privire la respectarea măsurii izolării și 1452 de persoane cu privire la respectarea măsurii carantinei, fără a fi constatate nereguli.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page