Politic

Marius Budăi: Raluca Turcan ar trebui să meargă acasă!

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, face, de câteva zile, declarații halucinante, care denotă fie necunoașterea legii, fie nesocotirea ei. În oricare dintre cazuri, Raluca Turcan ar trebui să meargă acasă, fiindcă tot lansează acuzații nefondate la adresa românilor.

“Ați afirmat, doamnă Raluca Turcan, că personalul din sistemul sanitar, dar și magistrații, ar încasa sporuri care ar reprezenta 85% din salariul de bază. Afirmația domniei voastre este în contradicție flagrantă cu prevederile art. 25 alin. 1 din Legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, nr. 153/2017, potrivit căruia suma sporurilor acordate cumulat pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din salariile de bază. În aceste condiții, vă rugăm a ne preciza dacă Ministerul Muncii a constatat cazuri de încălcare a legii și, în caz afirmativ, ce măsuri a dispus. În caz că nu, doamna Raluca Turcan, vă rugăm să vă cereți public scuze de la aceste categorii profesionale cărora le-ați adus acuzații mincinoase și să plecați acasă!”, arată vicepreședintele Camerei Deputaților, Marius Budăi.

Ministrul Raluca Turcan nu este la prima declarație publică în care spune, cu sau fără intenție, neadevăruri. Anterior a acuzat persoanele pensionate anticipat că s-ar reangaja la stat, fapt care este interzis de lege.

O persoană care se pensionează anticipat trebuie să prezinte la Casa de Pensii dovada încetării contractului de muncă, pentru a i se pune in plată Decizia de pensionare anticipată sau anticipată-parțial. De altfel, pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice sunt publicate condițiile în care o persoană se poate pensiona anticipat, dar și faptul că reangajarea acestei persoane, fie la stat, fie într-o societate comercială privată atrage suspendarea și încetarea plății pensiei anticipate. În aceste condiții, vă rugăm a ne preciza, doamnă ministru al Muncii Raluca Turcan, de ce ați declarat public că doriți să inițiați o lege care să interzică unei persoane pensionate anticipat să se mai reangajeze la stat, în condițiile în care acest lucru este deja interzis de lege”, a subliniat vicepreședintele Marius Budăi.

Mai mult, Raluca Turcan tot insinuează, în recente declarații publice, că și minorii care primesc alocație de stat, alocație complementară sau ajutor social ar trebui să muncească, ceea ce presupune introducerea sclaviei și contravine oricărei norme de drept al muncii, intern sau internațional.

În aceeași linie se înscriu și declarațiile Ralucăi Turcan conform cărora angajații Ministerului Muncii lucrează „non-stop”, “chiar și la ora asta”, adică seara, în timp ce dumneaei dă interviuri la televiziuni. Atragem atenția asupra faptului că ministrul Muncii este cel care trebuie să vegheze la respectarea drepturilor angajaților, precum plata orelor suplimentare, acordarea sporului de noapte și a liberului în compensație și nu la “sclavagirea” angajaților “non-stop”.

Solicităm, de asemenea, conducerii PNL și prim-ministrului României să se dezică de derapajele ministrului Muncii, Raluca Turcan!

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page