Local

Copil de trei ani din Botoșani, mort în ambulanţă. Anchetă de amploare

Autorităţile sanitare din Botoşani au declanşat o anchetă după ce un copil de trei ani şi jumătate a murit în noaptea de miercuri spre joi într-o ambulanţă care îl transporta la spital, a declarat, pentru Agerpres, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), medicul Monica Adăscăliţei.

Potrivit sursei citate, copilul ar fi avut simptomele unei răceli, iar familia a sunat la ambulanţă în momentul în care “ar fi scuipat sânge”. Băieţelul a intrat în stop cardio-respirator la scurt timp după ce a fost preluat de cadrele medicale de la ambulanţă.

“A fost solicitare pentru ambulanţă pentru un copil de trei ani şi jumătate care din declaraţia părinţilor ar fi scuipat sânge, ar fi avut sânge la nivelul gurii. S-a trimis ambulanţa cu asistent. S-au început manevrele de resuscitare şi s-a solicitat ambulanţa cu medic, care s-a deplasat la faţa locului. Când a ajuns medicul, pacientul era în asistolie, fără ritm cardiac, fără respiraţie. A fost intubat, s-au continuat manevrele de resuscitare şi s-au deplasat către spital. Pe tot parcursul transportului, pacientul nu a prezentat niciun semn de revenire, motiv pentru care după 50 de minte s-a declarat decesul”, a afirmat Adăscăliţei.

Tatăl copilului, Alexandru Mancaş, şi-a manifestat nemulţumirea faţă de faptul că ambulanţa trimisă pentru a-l prelua pe băieţel nu a avut medic, ci doar un asistent medical. El spune că va face plângere împotriva Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

“E nemulţumirea mea că a venit prima salvare şi a stat cu băiatul în pădure şi a aşteptat a doua salvare cu medicul. Asta e nemulţumirea. De ce nu a plecat medicul direct după băiat cu prima salvare? Îi era frică să iasă în frig afară? Asta mă deranjează. (…) Intru în tribunal cu ei. Mă duc să vorbesc cu avocatul”, a declarat, pentru Agerpres, Alexandru Mancaş.

Sursa: stiripesurse.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page