Un elev de clasa a doua a murit după ce a făcut stop cardiac în timpul orelor, la școală
Un elev de clasa a doua de la o şcoală din Ploieşti, cunoscut cu afecţiuni cardiace, a murit după ce a intrat în stop cardio-respirator, în timpul orelor. Echipajul de urgență chemat să intervină l-a dus pe copil direct la spital, însă medicii nu au mai putut să-i salveze viața.
Incidentul s-a petrecut la Şcoala “Sfânta Vineri”, în timpul orelor de Religie. Din primele informații se pare că elevul a acuzat o durere de abdomen, așa ca profesoara a mers să ceară ajutor la cabinetul medical școlar. Când s-a întors, copilul leșinase deja.
“La data de 16 februarie a.c., în jurul orei 11:00, polițiștii Secției de Poliție nr.1 Ploiești au fost sesizați cu privire la faptul că, la o unitate de învățământ din Ploiești, un elev de clasa a II-a, un băiat în vârstă de 10 ani, ar fi leșinat în timpul cursurilor. A fost solicitat un echipaj al ambulanței, fiind efectuate manevre de resuscitare. Băiatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. La fața locului s-a deplasat și o echipă operativă din cadrul IPJ Prahova pentru efectuarea cercetării la fața locului”, a transmis Inspectoratul Județean de Poliție.
Elevul de la Şcoala “Sfânta Vineri” din Ploiești a murit la spital
La fața locului a intervenit un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ), care a constatat că elevul a intrat în stop cardio-respirator şi a început manevrele de resuscitare.
Copilul a fost dus Spitalul de Pediatrie Ploieşti, însă eforturile medicilor de a-i reporni inima au fost în zadar.
Se pare că băiatul făcea spor de performanță, iar în trecut a mai leșinat și pe terenul de sport. Acela a fost momentul în care părinții au început să îi facă investigații.
Sursa: observatornews.ro