Infractional

Botoșănean bătut și lăsat fără bani de către doi minori

La data de 15 februarie 2021 polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au reușit identificarea a doi minori de 11, respectiv 15 ani, ambii din orașul Săveni, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că aceștia, în cursul zilei de 15 februarie 2021, ar fi urmărit victima, un bărbat de 71 de ani din orașul Săveni, care a retras o sumă de bani de la o unitate bancară din localitatea de domiciliu și ulterior, prin întrebuințarea de violențe, i-ar fi sustras acestuia 600 de lei dintr-un buzunar.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au reușit identificarea persoanelor bănuite de comiterea faptei și au recuperat o parte din prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională.  De asemenea, părinții celor doi minori au fost sancționați contravențional cu amendă conform Legii 61/1991, pentru faptul că nu și-au supravegheat în mod corespunzător copiii.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie, fiind totodată informată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, în vederea dispunerii măsurilor legale conform competenței.

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page