Local

Un braconier din Botoșani prins în flagrant în timp ce monta lațuri pentru animale – FOTO&VIDEO

Un bărbat în vârstă de 22 de ani a fost prins de jandarmi în ,,acțiune”, exact în momentul în care acesta monta lațuri pentru animale sălbatice în desișurile din apropierea cartierului Tulbureni.

Tânărul din satul Guranda instalase deja aproximativ 40 de lațuri metalice de diferite dimensiuni, pentru vânat din diferite specii (mistreț, căprior, iepuri) pe fondul de vânătoare nr.12 Bălușeni și se pregătea de plecare, urmând să revină ulterior pentru a verifica capcanele.

,,Ghinionul” braconierului, dacă putem spune așa, a fost ochiul vigilent al unui angajat al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Botoșani, însărcinat cu paza fondului cinegetic, care a solicitat intervenția jandarmilor. După ce desfăcut toate lațurile, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 6000 de lei, conform prevederilor Legii nr.407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic. În urmă cu o săptămână, alte trei persoane au fost amendate cu câte 6000 de lei de către un echipaj de jandarmi, după ce au fost depistate la vânătoare cu ogari în aceeași zonă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page