Local

Un botoșănean care dezmembra mașini a fost amendat de comisarii Gărzii de Mediu – FOTO

În urma unei acțiuni de inspecție și control, din data de 04.02.2021, comisarii Gărzii de Mediu Comisariatul Județean Botoșani în echipă mixtă cu reprezintanți ai Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani au verificat un amplasament de pe raza UAT Sulița, pe care se desfășurau activități de colectare și tratare vehicule scoase din uz.
Persoana fizică identificată nu deține autorizație de mediu.
Pentru neconformitățile constate s-au trasat următoarele măsuri cu termen în vederea remedierii:
-Se vor declara la Oficiul Registrului Comerțului Botoțani activitățile desfășurate pe amplasament.
– Se va depune la APM Botoșani documentația tehnică în vederea solicitării și obținerii Autorizației de Mediu pentru activitățile desfașurate.
– Se interzic activitățile de colectare, dezmembrare și valorificare a deșeurilor fără a deține Autorizație de Mediu.
– Deșeurile identificate pe amplasament vor fi valorificate prin operatorii economici autorizaţi.
S-a aplicat sancțiune, conform prevederilor legale, în valoare de 1000 lei.
Totodată, comisarii s-au autosesizat pentru un amplasament de pe raza UAT Blândești, identificând o persoană fizică care desfășoară activitate de întreținere și reparații auto.
Pe amplasament existau deșeuri rezultate din activitatea de service auto, fără a fi colectate și stocate conform prevederilor legale.
Persoana fizică nu a făcut dovada predării către operatorii economici autorizaţi pentru reciclare, valorificare sau reutilizare a materialelor şi pieselor înlocuite care constituie deşeuri.
Pentru neconformitățile constate s-au trasat măsuri cu termen în vederea remedierii și s-a aplicat sancțiune contravențională, conform legislației specifice.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page