EducatieLocal

Universitate ieșeană interesată să deschidă o secție la Botoșani – FOTO

Municipiul Botoșani va putea avea o nouă unitate de învățământ superior. O delegație a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, în frunte cu rectorul Aurelian Bălăiță, a purtat discuții azi cu autoritățile botoșănene, în vederea deschiderii unei secții la Botoșani.

Toate acestea, după ce Universitatea „A. I. Cuza”, din Iași, ar putea aduce prima extensiune în Botoșani.

În acest cadru, la care a participat și Doina Federovici, președintele Consiliului Județean, reprezentanții universității ieșene și-au manifestat interesul de a înființa o extensiune în oraș, având în vedere potențialul acestui județ dovedit și de istorie dar și ca parte a strategiei de dezvoltare a Universității de Arte.

Întrucât sunt mulți tineri botoșăneni care au talent în domeniul artelor însă, din motive financiare, nu pot continua studiile la un nivel superior, pornind și de la ideea de „investiție” în viitorul acestora, primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei s-a declarat mai mult decât deschis unui astfel de proiect, în asentimentul edilului fiind și președintele CJ, Doina Federovici.

Practic, azi s-a pus prima piatră de temelie a înființării unei noi extensiuni, care se dorește a oferi posibilități de studii la nivel superior în domeniul muzicii, teatrului și artelor vizuale.

În perioada următoare va avea loc o nouă întâlnire, timp în care autoritățile locale vor identifica spații propice pentru susținerea cursurilor teoretice și practice iar reprezentanții universității vor pregăti procedurile de avizare și apoi de acreditare, impuse de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS).

Cel mai probabil, pentru început, se va putea înființa o secție de teatru.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page