Bolnavii de COVID internați în Secția Infecțioase Botoșani sunt în pericol în orice moment. Prefectul trece la măsuri drastice
Tragedia petrecută în Spitalul Balș a responsabilizat și mai mult autoritățile de la Botoșani, recunoscând în sfârșit că în fiecare unitate spitalicească sunt create premisele unei situații similare. Rețeaua electrică este învechită și exploatată la maxim în ultima perioadă, astfel încât în orice moment se poate întâmpla o tragedie. De aceea, prefectul județului Botoșani, Ddan Nechifor, este hotărât din această săptămână să pună în ordine situație de la Secția de Boli Infecțioase, unde cadrele medicale stau într-un stres continuu că în orice moment ar putea ceda o priza, punând astfel în pericol viața bolnavilor. „Vom discuta săptămâna aceasta cu managerul. Ni s-a comunicat faptul că există o licitație în desfășurare vizavi de înlocuirea a tot ce înseamnă instalației electrice și înlocuirea prizelor de alimentare. Instalația nu are cum să suporte un număr atât de mare de concentratoare. Este aceeaşi situaţie cu care am început această epidemie, dar la început nu aveam atâtea concentratoare pe care le-am primit din donaţii şi prin Programul Naţional al Guvernului României. Oricât ne-am dori, pandemia nu se termină astăzi şi nici peste o lună şi atunci trebuie să luăm măsuri”, a spus prefectul Dan Nechifor. Reprezentantul Guvernului în teritoriu este hotărât să facă ordine pe acest segment pentru că responsabilitatea în caz de producere a unei tragedii îi aparține. Dan Nechifor a anuțat că va cere reprezentanților ISU să facă un instructaj Nechifor va cere Inspectoratului pentru Situații de Urgență să facă instructaje cu cadrele medicale vizavi de ceea ce înseamnă operarea cu oxigen. La suprasolicitarea prizelor contribuie și aerotermele folosite pentru încălzirea saloanelor. „Bolnavii de COVID au frisoane, mai ales în timpul nopții și atunci bolnavii încearcă să se încălzească cu ce pot. Peste tot este această situație”,, a explicat și șeful DSP Botoșani, medicul Monica Adăscăliței.