Local

Jandarmii și polițiștii acționează continuu în localitatea carantinată Havârna – FOTO

Jandarmii și polițiștii acționează continuu în localitatea carantinată Havârna În conformitate cu prevederile Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr.6305 din 28.01.2021 privind instituirea carantinei zonale pentru localitatea Havârna, comuna Havârna, controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în/din această localitate și măsurile de ordine publică sunt organizate și coordonate, sub autoritatea Instituției Prefectului, de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, pentru o perioadă de 14 zile.

În perioada 28.01.2021, ora 21.00 – 11.02.2021, ora 21.00, efectivele de jandarmerie și poliție aflate în misiune acționează pentru verificarea măsurilor stabilite în ceea ce privește circulația persoanelor în afara locuinței, precum și pentru interzicerea intrării ieșirii în/din localitatea carantinată prin alte zone și căi de acces în afara celor deschise circulației publice, pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere. Intrarea și ieșirea din zona carantinată, precum și circulația în interiorul acesteia, se pot face doar în situațiile reglementate în ordin, strict pentru interes profesional sau personal.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte o declarație pe proprie răspundere, completată în prealabil, care trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Nerespectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS CoV – 2 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 2500 de lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page