Local

Noi măsuri pentru combaterea ambroziei

Guvernul a aprobat în şedinţa de ieri Hotărârea referitoare la modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, aprobate prin HG nr. 707/2018.
Astfel, Hotărârea prevede:
– creşterea nivelului de sancţionare cu amenzi de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice care nu respectă prevederile legale privind distrugerea buruienii ambrozia;
– prelungirea perioadei privind al doilea control asupra terenurilor infestate, în intervalul 6 iulie – 31 octombrie al fiecărui an;
verificarea autorităţilor administraţiei publice locale care nu aplică măsurile de control prevăzute de lege, de către o comisie stabilită prin Ordin al Prefectului;
– simplificarea procedurii de verificare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia, controalele fiind realizate de autorităţile administraţiei publice locale, prin personal împuternicit de primar, de poliţia locală sau de comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu;
– eficientizarea procesului de informare şi conştientizare prin mass-media, online şi în format letric, pentru limitarea ariei de extindere a acestei specii invazive şi eradicarea acesteia.
Ambrozia (ambrosia artemisiifolia) este o plantă invazivă care poate afecta sănătatea populației, provocând reacții alergice severe.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page