EvenimentImportantSanatatesocial

Zeci de cadre medicale au ieșit în stradă și la Botoșani – FOTO&VIDEO

Zeci de cadre medicale din Botoșani au protestat, marți, în fața Instituției Prefectului, acțiunea fiind organizată de
Sanitas Botoșani și Sindicatul Solidaritatea Sanitară. Cei prezenți au acuzat condițiile grele în care se desfășoară activitatea în raport cu salarizarea. De asemenea, au amintit că acordarea stimulentului de risc trebuie făcută pe întreaga durată a pandemiei pentru toți salariații din sănătate. S-au cerut toate drepturile salariale prevăzute de lege, respectiv sporul de până în 30%, sporul pentru combaterea epidemiei și plata orelor suplimentare, pentru toți lucrătorii care încă nu au beneficiat de ele, plata gărzilor cu tariful orar aferent normei de bază.
„Dorim acordarea sporurilor și a tuturor veniturilor la salariul aflat în plată la nivelul lunii ianuarie 2021 și acordarea stimulentelor pentru toți cei care au deservit sectoarele de COVID, de suport, de tampon. Și pentru asistența socială la fel fiindcă nu au beneficiat nici de stimulent de risc, nici de spor de risc epidemiologic”, a declarat liderul Sanitas Botoșani, Lia Temciuc.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page