Marele ierarh şi dascăl Vasile cel Mare s-a născut în Cezareea Capadociei, din părinţi creştini. Mama sa Emilia era fiică de martir, iar bunica sa Macrina era o femeie cu frica lui Dumnezeu. Amândouă l-au crescut pe Vasile în focul dragostei pentru Hristos. Tânărul Vasile era dăruit de Dumnezeu cu minte ageră şi cu suflet mare. De aceea el a şi putut să înveţe tot ce se ştia în acea vreme. În Atena a legat el prietenie trainică cu Grigorie de Nazianz, prietenie care i-a fost de folos în toată viaţa. Vasile a intrat încă de tânăr în viaţa călugărească. A întemeiat el însuşi o mănăstire, în ţinutul Pontului şi a strâns acolo o mulţime de călugări cucernici. Toţi urmau pilda vieţii lui şi se conduceau după regulile monahale (călugăreşti) aşezate de el. Călugării Bisericii noastre se conduc şi astăzi după aceleaşi reguli. La vârsta de 35 de ani, Vasile a ajuns episcop în Cezareea. Atunci a izbucnit pe acolo o foamete mare şi mulţi oameni ar fi pierit, dacă nu ar fi fost lângă ei grija ierarhului Vasile. El a întemeiat un azil, unde erau adăpostiţi toţi săracii şi neputincioşii. În curând s-a lăţit în partea locului şi o molimă nemiloasă. Ierarhul Vasile a întemeiat îndată un spital. Acesta e întâiul spital din lume. Dar tocmai în acele vremi se întindea erezia lui Arie, iar Vasile era un mare apărător al credinţei ortodoxe. Voind să îl atragă în partea arienilor, împăratul Valens, care era un mare sprijinitor al rătăciţilor, îl trimise la Vasile pe un general al său cu numele Modest. Acela a încercat în tot felul să clatine credinţa marelui ierarh. Însă Vasile i-a răspuns: „În zadar mă ameninţi cu luarea averilor, căci nu vei găsi la mine decât aceste haine purtate şi câteva cărţi. De exil nu mă tem, căci tot pământul este al Domnului căruia eu servesc. De moarte iarăşi nu mă tem, căci ea mă va uni mai degrabă cu Domnul meu în fericirea cerească, pe care o doresc atât de mult”. Iar Modest se întoarse fără să fi putut schimba cu ceva tăria de credinţă a lui Vasile. De la Sfântul Vasile cel Mare ne-au rămas multe scrieri însemnate, cuvântări alese, un Cuvânt către tineri, predici şi o liturghie, care se slujeşte de zece ori pe an. Obosit şi trudit, slăbit de posturile îndelungate pe care le ţinea, Sfântul Vasile cel Mare a închis ochii la 1 ianuarie din anul 379, înainte de a împlini 50 de ani. Biserica noastră îl numără între dascălii ei şi îl sărbătoreşte la 1 şi la 30 ianuarie în fiecare an.
