Sfânta Melania a trăit pe vremea împăratului Honoriu (Flavius Honorius, 384-423). Purtând numele bunicii dinspre tată, Sfânta Melania s-a născut într-o familie din înalta societate, posesoare a unei averi imense. Părinții ei, Valerius Publicola și Caeionia Albina, făceau parte din oamenii de vază din senatul romanilor. Ei au avut doi copii: un fiu pe care l-au pierdut și o singura fiica: pe Melania. Toate speranțele și năzuințele de continuarea a neamului și de moștenirea averii erau puse alături de dragostea părinteasca în micuța și delicata copilă. Ca urmare a educației primite în familie, tânăra ar fi trebuit, conform dorinței părinților și vremii în care trăia, să devină o prințesă care, ca toate matroanele romane îmbrăcate în mătăsuri și împodobite de bijuterii, să își trăiască viața în înalta societate a Romei, în lux, huzur și abundență. Însă Melania (Sfânta Melania) iubea din toata inima pe Domnul și dorea să își trăiască viața în sfințenie, dar părinții au căsătorit-o la vârsta de 14 ani, împotriva voinței ei, cu un văr bogat pe nume Pinian. Neputând să se împotrivească hotărârii părinților, ea și-a rugat în repetate rânduri soțul pentru o viață în castitate și obține de la acesta promisiunea că vor lăsa împreună cele lumești doar după ce vor avea doi copii care să le moșteneasca averile. Sfânta Melania, (denumita cea Tânără spre a putea fi deosebită de bunica paternă ce purta numele de Sfânta Melania cea Bătrână) a avut cu Pinian o fetiță și un băiețel care s-au întors la Domnul încă de la naștere. Marcați profund de durerea pierderii ambilor copii, soții trăiesc în curăție, îmbrățișând trăirile unei vieți ascetice, dar rămân în continuare căsătoriți neputând să se împotrivească părinților. Înainte de moartea sa, Valerius Publicola, tatăl Melaniei le dă binecuvântarea de a trăi viața în sfințenie, după voința lor. Atunci Melania (Sfânta Melania) și Pinian, au lăsat fala lumească și au schimbat veșmintele de mătase cu o simplă îmbrăcăminte de in, apoi au început să dăruiască și să ajute. Sfânta Melania a părăsit cetatea şi s-a mutat în afara zidurilor cetății. Acolo trăia în viața de asceză, vindeca pe bolnavi, ajuta pe cei necăjiți şi sprijinea pe cei surghiuniţi. Apoi a vândut averea ei care era imens de mare. A luat cu ea mii de monede de aur pe care i-a folosit in scopuri caritabile ajutând oameni și copii sărmani, mănăstiri şi biserici. Ținea post foarte mult, la început mânca o dată la două zile, apoi o dată la cinci zile, câteodată doar duminica. Avea o scriere foarte frumoasă şi împodobită, grație educației alese. În urmă a plecat în Africa, unde a stat și a făcut acte de caritate timp şapte ani. După ce a împărţit averea ei şi acolo, s-a dus în Alexandria, un mare centru cultural și social al vremii. Din Alexandria s-a dus la Ierusalim unde a trăit într-o chilie. A strâns în jurul ei 90 de călugărite şi le ţinea pe cheltuiala ei cu tot ce le trebuia. În toată viața ei, Sfânta Melania a fost generoasa și a ajutat. Îmbolnăvindu-se foarte greu, a chemat pe Teofil episcopul Elefterupolei. S-a împărtăşit cu Sfintele Taine, şi-a luat rămas bun de la surorile ei de credință şi a rostit aceste ultime cuvinte: „Aşa s-a făcut, precum a hotărât Dumnezeu!” şi îndată şi-a dat Domnului sufletul ei. În Ierusalim se afla și astăzi această mănăstire, denumită mănăstirea Sfânta Melania. În cartierul creştin, Mănăstirea Sf. Melania Romana a fost înălţată pe locul unde Maica Domnului a privit răstignirea Fiului ei. Ziua Sfintei Melania se sărbătorește în fiecare an pe 31 Decembrie. Și nu întâmplător, în această zi de 31 Decembrie, toți pământenii își spun „La mulți ani !”.
