AlteleImportant

Zeci de magazine verificate de polițiștii botoșăneni, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate dar și mijloace de transport în comun.

Astfel, pe raza întregului județ au fost organizate 2 acțiuni punctuale, în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate 55 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 86 de mijloace de transport, din care 25 de mijloace de transport public în comun.

Echipele de control au aplicat 36 de sancțiuni contravenționale în valoare de 5.250 de lei, dintre acestea 35 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu și o sancțiune pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.

Vă reamintim faptul că la nivel național a fost instituită obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile deschise, precum și faptul că în intervalul orar 23:00-05:00 este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei, cu unele excepții menționate în mod expres în actul normativ.

Nerespectarea acestor măsuri constituie contravenție și se sancționează cu amendă  de la 500 la 2.500 de lei, cu posibilitatea achitării în termen de 15 zile,  a jumătate din valoarea stabilită de agentul constatator.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page