Sanatate

Românii, vaccinaţi în trei etape împotriva COVID-19

Strategia de vaccinare propusă de Ministerul Sănătăţii implică vaccinarea a 60-70% din populaţia ţării în primele şase luni de la aprobarea vaccinului. Vaccinarea va fi voluntară, iar primii care vor avea acces vor fi persoanele din sistemul medical, urmate de cele din categoria de risc.

Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 prezentată vineri de Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 implică trei etape în care dozele vor ajunge la pacienţi, iar autorităţile vor să acopere 60-70% din popularţia ţării în primele şase luni de la aprobarea vaccinului.

Cele trei etape ale vaccinării

În prima etapă se vor vaccina persoanele din domeniul sănătăţii şi social, de la medici, asistente, stomatologi, medici rezidenţi, personalul din securitate şi pază, din centrele de îngrijire.

A doua etapă îi implică pe adulţii din categoriile de risc, adică persoanele de peste 65 de ani, cele cu boli cronice, dar şi personalul din instituţiile statului, din sectoarele economice cu activităţi în domeniul alimentar, în transporturi.

A treia etapă implică populaţia generală, în funcţie de cererea fiecărei persoane care vrea să se vaccineze. În prezent, două companii – Pfizer şi Modernă au depus documentaţia la Agenţia Europeană a Medicamentului pentru aprobarea condiţionată a vaccinurilor dezvoltate de cei doi giganţi farma. Vor exista două doze de vaccin pentru fiecare persoană, făcute la un interval de şapte zile, din primele informaţii oferite de autorităţi, ceea ce înseamnă 26 milioane de doze de vaccin.

Related Articles

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page