În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate dar și mijloace de transport în comun.
Astfel, pe raza întregului județ, au fost organizate 7 acțiuni punctuale, în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate 73 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 69 de mijloace de transport în comun.
Echipele de control au aplicat 46 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 16.000 de lei, dintre acestea, 44 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu.
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.
Mulțumim celor care înțeleg să respecte regulile generale de prevenire a raspândirii covid 19.