Peste cincizeci de botoșăneni amendați la ultima razie. Avertismentul polițiștilor: „Recomandăm cetățenilor să poarte masca de protecție”
În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate dar și mijloace de transport în comun.
Astfel, pe raza întregului județ, au fost organizate 5 acțiuni punctuale, în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate peste 100 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 79 de mijloace de transport în comun.
Echipele de control au aplicat 63 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 22.000 de lei, dintre acestea, 52 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu și 10 sancțiuni pentru nerespectarea interdicției privind deplasarea.
Recomandăm cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri!