ImportantLocal

Zeci de amenzi au fost împărțite de polițiștii botoșăneni în urma controalelor efectuate pentru prevenirea răspândirii COVID-19

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate dar și mijloace de transport în comun.

Astfel, pe raza întregului județ, au fost organizate 6 acțiuni punctuale, în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate 93 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 70 de mijloace de transport în comun.

Echipele de control au aplicat 63 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 15.000 de lei, dintre acestea, 54 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu și 9 sancțiuni pentru nerespectarea interdicției privind deplasarea.

Vă reamintim faptul că la nivel național a fost insituită obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile deschise, precum și faptul că în intervalul orar 23:00-05:00 este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei, cu unele excepții menționate în mod expres în actul normativ.

Nerespectarea acestor măsuri constituie contravenție și se sancționează cu amendă  de la 500 la 2.500 de lei, cu posibilitatea achitării în termen de 15 zile,  a jumătate din valoarea stabilită de agentul constatator.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page