Sfântul Grigorie Palama (1296 – 1359) este înscris in calendarul nostru cu zi de prăznuire la data de 14 noiembrie, dar fiind cinstit in chip aparte in aceasta Duminica, a doua, a Sfântului si Marelui Post. A fost cel mai de seama reprezentant al isihasmului. Aceasta mişcare religioasa a pornit sub influenţă scrierilor Sf. Dionisie Areopagitul (sec. V) si ale Sfântului Simeon Noul – Teolog (1022) in Sfântul Munte Athos, unde unii monahi s-au dedicat vieţii contemplative, in linişte desăvârşită (gr. isihia – linişte). Aceşti monahi se retrăgeau in locuri singuratice si – prin concentrarea gândului la rugăciune – se ridicau la un înalt nivel de percepere a realităţii, ajungând sa vadă lumina dumnezeiasca necreata pe care Sfinţii Apostoli Petru, Iacob si Ioan au văzut-o pe Muntele Taborului, la Schimbarea la fata (Matei 17, 1-8), realizând astfel o mai mare apropiere de Dumnezeu. Aceasta lumina strălucitoare nu este fizica, ci dumnezeiasca. Isihastii rosteau continuu o scurta rugăciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul! Aceasta doctrina isihastă a fost susţinuta de Sfântul Grigorie Palama, retras intre anii 1318 – 1326 in Muntele Athos, apoi – intre 1326 – 1331 – intr-un loc singuratic lângă Bereea, in Macedonia. Atât Sfântul Grigorie cat si ceilalţi isihasti învăţau ca exista deosebire intre fiinţa lui Dumnezeu – nevăzuta si inaccesibila oamenilor – si puterile sau energiile Sale necreate, care emana din fiinţa divina, prin care Dumnezeu Se descoperă oamenilor. Aceasta învăţătura este deosebit de importanta, întrucât fără legătura dintre Dumnezeu si om prin energiile necreate, „Dumnezeu ar rămâne fata de oameni intr-o splendida izolare”. In Sinodul ţinut la 27 mai 1351, la Constantinopol, isihasmul a fost proclamat doctrina oficiala a Bisericii Ortodoxe, pătrunzând in tot Răsăritul ortodox: fiinţa lui Dumnezeu, inaccesibila omului, si energiile sale divine nu sunt separate, deşi se deosebesc, ci formează o unitate, dar pana la om ajung energiile sau puterile divine, nu fiinţa Dumnezeirii, căci Dumnezeu in fiinţa Sa rămâne inaccesibil oamenilor. Pentru lupta dusa contra ereticilor si pentru teologia sa profunda, contemporanii l-au cinstit ca pe un sfânt. La câţiva ani după moartea lui, in anul 1386, a fost proclamat sfânt de către un sinod in Constantinopol, iar pomenirea sa se face in chip aparte in a doua Duminica din Postul Mare, ca o prelungire a sărbătorii triumfului Ortodoxiei, împotriva ereticilor.
