Acest martir s-a născut în Bichigiu, sat de pe Valea Sălăuţei, intr-o familie de tarani liberi, inrudit cu familia preotilor Cosbuc din Hordou, stramosii poetului George Cosbuc. Exista destul de putine informatii despre viata lui. Fruntas in comuna, cunoscator de carte, fusese jude si colector al darilor in comunele de pe Valea Bichigiului si a Salautei. Se pare ca inca din tinerete a facut parte dintr-un regiment care era asezat undeva langa Viena si, tot amanandu-i-se eliberarea, a dezertat si s-a intors acasa. Urmarit de oamenii imparatiei, s-a refugiat in Muntii Tiblesului, in Maramures si in Tara Chioarului. A ajuns in Moldova, unde a slujit ani indelungati, cum atesta fragmentul unui document emis de domnitorul Mihai Racovita, din care reiese ca il elibereaza din oaste pe Atanasie – in varsta de 74 de ani – dupa ce a slujit 13 ani in rang de capitan, si ca este ridicat la rang de razes. Pentru vechea dezertare, a fost inchis cativa ani in Turnul Dogarilor din cetatea Bistritei. Dupa ce a fost eliberat, s-a intors la Bichigiu. Neexistand preot ortodox in sat, s-a opus cu indarjire impartasirii fiului sau cu azima, precum si spovedirii lui de catre un preot unit. Batranul si-a ingropat baiatul in ritul credintei stramosesti; fata ii murise si ea cu ani in urma, cand era fugar prin munti. In anii 1761-1762 a tratat cu guvernul din Viena, alaturi de alti fruntasi, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Salautei si Somesului Mare. A fost el insusi la Viena, impreuna cu alti romani, unde s-a incheiat pactul cu guvernul si li s-au dat asigurari ca, dupa intrarea in regimentul graniceresc, romanii din tinutul Nasaudului vor beneficia de inlesniri. El a cerut insa ca, prin infiintarea regimentului de granita, romanii sa nu fie siliti sa-si lepede credinta, caci de decenii ortodocsii transilvaneni se confruntau cu impunerea, aproape pe orice cale, a credintei unite. Intors acasa si asteptand roadele intelegerii, Atanasie si-a dat seama ca nu s-a tinut seama de dorinta romanilor si a inceput sa se opuna pe fata procesului de militarizare. Nasaudenii vedeau limpede ca sistemul graniceresc urmarea sa-i converteasca la catolicism si, apoi, ca nu li se aplica promisiunea ridicarii iobagiei. La 10 mai 1763, la Salva, pe platoul numit “La mocirla”, era organizata sfintirea drapelelor de lupta si depunerea juramantului de catre noua companii ale Regimentului de granita nou infiintat. Generalul Bukow, trimis de Curtea din Viena sa urmareasca si sa impulsioneze in Ardeal trecerea la catolicism, a venit sa primeasca juramantul granicerilor nasaudeni si sa le sfinteasca steagul. Cand militarii erau pregatiti pentru depunerea juramantului, in fata a iesit, calare, “mos Tanase Todoran”, in varsta de 104 ani, si le-a rostit granicerilor o cuvantare. Printre altele le spunea: “De doi ani noi suntem grăniceri si carte n-am primit de la inalta imparateasa ca suntem oameni liberi!… Si apoi asa nu vom purta armele, ca sfanta credinta sa ne-o batjocoreasca! Jos armele!”. Cuvintele inflacarate ale batranului au dat roade. Soldatii care urmau sa depuna juramant de credinta fata de Viena au trecut de partea lui Atanasie aruncand armele jos, in semn de protest si nesupunere. La scurt timp dupa aceea, s-au facut cercetari pentru ca vinovatii sa fie pedepsiti. La 12 noiembrie 1763, pe acelasi platou din Salva a avut loc executia celor gasiti vinovati de revolta din luna mai. Atanasie Todoran a fost frant cu roata de sus in jos, iar capul i-a fost legat de o roata, “pentru ca i-a retinut pe oameni de la unire si de la inrolarea in statutul militar graniceresc…” – dupa cum se arata in sentinta de condamnare. Impreuna cu Atanasie au fost martirizati prin spanzurare, “pentru aceeasi vina”, Vasile Dumitru din Mocod, Grigore Manu din Zagra si Vasile Oichi din Telciu, alte nouasprezece persoane fiind supuse batailor cu vergi; multi dintre cei batuti au murit sub lovituri. Capetele celor martirizati au fost ridicate pe pari la poarta caselor in care locuisera, iar bucati din trupurile ciopartite au fost asezate la rascruci de drumuri. Primind moarte martirica, Atanasie si-a varsat sangele pentru credinta stramoseasca si pentru drepturile romanilor transilvaneni. De atunci si pana astazi, cinstirea memoriei lui se face neintrerupt in constiintele ortodocsilor nasaudeni, iar marturiile vremii ii aseaza alaturi pe cei trei care au patimit impreuna cu el. Sfinţii năsăudeni au fost canonizaţi de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în data de 11 mai 2009.
