ImportantLocal

Actiuni ale politiștilor pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Administrator amendat cu 10.000

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În total, la activitățile desfășurate, au participat peste 200 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare ,Direcției de Sănătate Publică precum si lucrători din cadrul Protectiei Consumatorului si Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Astfel, la nivelul județului Botoșani, au fost organizate 10 acțiuni punctuale, in cadrul carora au fost verificate 150 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate.

În total, au fost aplicate 137 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 34.000 de lei.

Dintre acestea, 136 de sanctiuni au fost aplicate persoanelor care nu au purtat masca de protectie in locurile in care acest lucru era obligatoriu si o sanctiune a fost aplicata unui operator economic pentru organizarea de activitati in spatiu privat inchis pentru care au fost instituite restrictii.

Exemplu:

In timpul efectuarii controalelor pentru verificarea respectarii masurilor de prevenire a raspandirii virusului Sars Cov 2, fortele de ordine impreuna cu reprezentanti ai institutiilor statului cu atributii de control au constatat faptul ca la un local public de pe strada Cuza Voda din municipiul Botosani, nu sunt respectate masurile impuse de catre autoritati.
In interiorul localului au fost identificate peste 20 de persoane care nu respectau masurile de distantare sociala, iar mesele nu erau asezate conform prevederilor legale.
Administratorul localului respctiv a fost sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum de 10.000 de lei, iar alte 8 persoane care se aflau in fata locatiei respective au fost sanctionate cu amenda contraventionala pentru faptul ca nu purtau masca de protectie.

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Activități asemănătoare vor fi desfășurate în continuare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page