În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, restaurante, dar și mijloace de transport în comun.
Astfel, pe raza întregului județ, au fost organizate 7 acțiuni punctuale, în sistem integrat, în cadrul acestora fiind controlate 123 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și peste 100 de mijloace de transport în comun.
Echipele de control au aplicat 87 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 10.000 de lei.
Dintre acestea, 85 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu au respectat măsurile de protecție individuală, conform Legii 55/2020.
Recomandăm tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile unde acest lucru este obligatoriu, precum și în mijloacele de transport în comun.