Acest mare mărturisitor al Lui Hristos, dobândind creştere minunată şi având rădăcină cinstită şi sfântă, căci părinţii lui din moşi–strămoşi erau împodobiţi cu nume bun şi cu dreaptă credinţă, s-a făcut viteaz şi strălucit în războaie. După moartea părinţilor, împărţind averea săracilor şi dând libertate sclavilor, a început să propovăduiască deschis pe Hristos, scoţând la iveală dreapta sa credinţă. Pentru aceasta a fost prins şi chinuit, dar fiind păzit nevătămat de toate, prin harul Domnului, a atras-o către credinţă şi pe împărăteasa Alexandra. Neplecându-se a jertfi lui Apolon, ci mai vârtos zdrobind cu rugăciunea idolii, i s-a tăiat capul, iar robul său, luând trupul Sfântului, l-a dus în Palestina, unde l-a îngropat cu mare cinste şi evlavie.
După aceasta, n-a trecut multă vreme şi a strălucit dreapta credinţă. Căci, luând domnia împăratul Constantin, de-a pururea pomenitul şi marele împărat întocmai cu apostolii, aceia care iubeau dreapta credinţă au dobândit libertate. Iar cei ce iubeau pe mucenicul, i-au zidit Sfântului o biserică mare şi prea frumoasă în Lida. Apoi, ridicând mult pătimitul şi sfântul trup al mucenicului, din locul cel neînsemnat în care zăcea, şi aducându-l în acea cetate, au pus la iveală pe cel vrednic de multă lumină şi de mai multă arătare; şi, printr-însul a făcut înnoire bisericii aceleia, care era din nou zidită de dânşii, fiind atunci ziua a treia a lunii noiembrie; iar moaştele lui erau ca nişte izvoare de-a pururea curgătoare, cu daruri de minuni celor care se închină lui cu credinţă.
Astfel preamăreşte Dumnezeu pe cei ce-L preamăresc pe Dânsul. Deci, de atunci, Biserica lui Dumnezeu a luat obiceiul ca în fiecare an, în aceeaşi zi, să prăznuiască aducerea moaştelor Sfântului Mucenic, întru slavă şi lauda lui Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, şi a însuşi marelui mărturisitor Gheorghe. Amin.