Liderul Partidului Mișcarea Populară de la Botoșani cere autorităților să mărească capacitatea spitalelor de a primi bolnavii de COVID aflați în stare gravă
Președintele Organizației Județene a Partidului Mișcarea Populară, Corneliu Popescu, este de părere lupta cu noul coronavirus se desfășoară după un plan de bătaie greșit și asta pentru că fonduri importante se risipesc pe testele efectuate pentru depistarea cazurilor de îmbolnăviri. COVID câștigă din ce în ce mai mult teren și autoritățile ar putea fi prinse pe picior greșit. Persoanele testate pozitiv ar trebui să aibă loc în spitale, de aceea, liderul PMP a cerut schimbarea strategiei, insistându-se mai mult pe cheltuieli legate de dotări. „CJ să facă toate demersurile să se doteze cu 20-50 de paturi de ATI în plus la secțiile pe care le consideră necesare în municipii și orașe, chiar și la Săveni, și suplimentarea numărului de cadre medicale pentru că și Botoșani se apropie de un prag critic. Marea panică este că vom avea mai multe persoane care să necesite ventilație față de câte paturi avem. Și asta, într-adevăr, este grav. Cred că inclusiv Guvernul ar trebui să se concentreze pe această soluție: nu ne ajută cu nimic dacă facem 40.000 de teste pe zi, decât faptul că cheltuim foarte mulți bani, pentru că în final noi ne trezim la ATI cu persoane care sunt în dificultate. Deci ar trebui să ne concentrăm toată cheltuiala Ministerului Sănătății, a Consiliului Județean, către dezvoltarea acestor module care sunt necesare pentru persoanele care se află în dificultate”, a spus Corneliu Popescu.