Un botoșănean beat criță a ajuns cu mașina într-un parapet de pe marginea drumului
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe raza localității Orășeni Vale, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Echipajul de poliție ajuns la fața locului au găsit un bărbat de 52 de ani din municipiul Botoșani, care în timp ce conducea autoturismul pe drumul județean DJ 208 C, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un parapet de protecție aflat pe sensul opus de mers.
În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.