ImportantInfractional

Un botoșănean care și-a terorizat familia a fost calmat cu bastonul cu electroșocuri

Un gest aparent inexplicabil al unui pompier botoșănean a pus pe drumuri polițiștii și jandarmii în noaptea de duminică spre luni. Aceștia au fost chemați să intervină într-un scandal casnic, dar la fața locului s-au confruntat cu un scenariu desprins din filmele de acțiune.

O femeie din Botoșani, însărcinată în ultimul trimestru, a cerut ajutor oamenilor legii, pentru că soțul său parcă își ieșise din minți. După ce și-a bătut soția, botoșăneanul a amenințat, folosind un cuțit, că îi ia viața.

„În noaptea de 11 spre 12 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie de 38 de ani din municipiul Botoșani, cu privire la faptul că soțul său provoacă scandal la domiciliu. În urma deplasării la fața locului, s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, iar din interiorul imobilului în care se afla persoana care apelase SNUAU 112 se auzeau strigăte de ajutor. Întrucât nu răspundea nimeni la ușă, a fost solicitată intervenția unui echipaj din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, care a forțat și deschis ușa imobilului. În interiorul locuinței, a fost identificat un bărbat de 38 de ani, care exercita acte de violență și amenințări față de soția sa. Polițiștii au intervenit folosind bastonul cu electroșocuri pentru imobilizarea acestuia, ulterior fiind condus la sediul poliției pentru continuarea cercetarilor. Întervenția a fost una promptă, efectuându-se cu respectarea procedurilor legale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie, fiind sesizat si Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Iași. De asemenea, a fost emis un ordin de protecție provizorie”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Botoșani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page