POLITICA | Transferul surpriza anuntat de Ponta – Cristian Botan se alatura Guvernului
Premierul Victor Ponta a dezvaluit, luni, “transferul surpriza” in Guvernul sau, anuntat inca din weekend.
Prim-ministrul a precizat ca il va coopta in echipa sa pe Cristian Botan, un tanar doctorand de 25 ani care a lansat anul acesta un site de recrutare care centralizeaza toate posturile vacante din institutiile statului.
“Totul a inceput de la o scrisoare deschisa privita de unii ca repros si, de mine personal, ca o provocare. O constatare pe cat de reala, pe atat de greu, in aparenta, de combatut: angajarile ‘de la stat’ se fac de mult prea multe ori fara ca romanii sa stie ce posturi sunt scoase la concurs si ce conditii trebuie sa indeplineasca pentru a le putea ocupa, dar si criteriile care stau la baza deciziei propriu-zise de angajare”, scrie Victor Ponta pe blogul personal, potrivit site-ului ziare.com.
Botan este un un tanar care a dezvoltat platforma publicjob.ro, un site de recrutare care centralizeaza toate posturile vacante din institutiile statului.
“Cristian Botan nu doar ca a pus degetul pe una din ranile sistemului, dar a pus la punct si o solutie menita sa contribuie la vindecarea sa: o platforma online care aduce transparenta in acest domeniu!”, continua Victor Ponta.
Premierul spune ca nu are nici “cea mai mica intentie de a politiza in vreun fel demersul”, apreciind ca prin presa deja “s-a format si o bursa a zvonurilor, dar si interventii politice destul de inoportune”.
“Personal, intentionam ca acest anunt sa fie indreptat pentru lumea online, cea din care a venit Cristian si careia i se adreseaza! Catre tinerii care, la fel ca si Cristian, vor sa produca o schimbare in realitatile sistemului romanesc“, completeaza liderul PSD.
“Anuntul, veste a normalitatii”
“Eu vad anuntul de astazi ca pe o veste a normalitatii, fara nimic politic in ea. Am ales un mod mai atipic de a-l anunta pentru ca, in Romania lui 2012, normalitatea are nevoie de ceva senzational pentru a fi bagata in seama”, mai scrie Ponta pe blog.
Acesta subliniaza ca anuntul sau vizeaza “doar viitorul, ii are in vedere pe tineri si modul in care statul ar trebui sa aprecieze ideile bune”.
“Iar acesta ar trebui sa fie un prim pas. Sunt convins ca acolo, in Romania reala si normala, care depaseste discursul politic si electoral, sunt mult mai multi tineri precum Cristian care au curajul de a spune care sunt problemele Romaniei si care au si ‘indrazneala’ de a propune proiecte care pot schimba modul in care administratia publica, Guvernul Romaniei si noi, politicienii in general, trebuie sa interactionam cu publicul”, mentioneaza Ponta.
Referitor la scrisoarea lui Cristian Botan, premierul spune ca atunci cand acitit-o am si si, automat, “OK, hai sa facem ceva cu proiectul publicjob.ro, sa tinem cont de ce a facut el acolo”.
Ponta anunta “transferul surpriza” din Guvern
“Ne-am intalnit si am convenit sa dezvoltam ceea ce el a reusit sa faca la nivel de efort individual, astfel incat in cel mai scurt timp posibil sa vorbim despre un efort institutional care sa aduca un plus de transparenta in angajarile din sistemul public. Vom incepe aceasta colaborare si, sunt convins, vom reusi in ceea ce ne propunem!”, continua liderul PSD.