PSD Botoșani solicită intervenția organelor abilitate ale statului pentru oprirea lui Cătălin Flutur și a subordonaților săi de la încălcarea flagrantă a tuturor normelor electorale și a Hotărârilor Biroului Electoral Central în vigoare.
Vom face plângeri penale și vom cere aplicarea legii pentru fiecare reprezentant de partid din Biroul Electoral Municipal care a votat o decizie ilegală, împotriva Hotărârii Biroului Electoral Central și a legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.
„Solicităm organelor statului să-și facă datoria și să nu închidă ochii la ilegalitățile care au fost comise de Flutur și ajutoarele sale care fac parte din Biroul Electoral Municipal și au votat pentru renumărarea voturilor nule din secțiile de votare din municipiul Botoșani. În primul rând reprezentanții PNL din secțiile de votare nu au contestat niciun vot și au acceptat și au semnat procesele verbale de la nivelul birourilor electorale. În al doilea rând, Hotărârea Biroului Electoral Central nr. 98/2020 prevede clar că pot fi depuse contestații la Birourile Electorale de Circumscripție pentru voturile nule, doar dacă au fost depuse în prealabil contestații la biroul secției de votare”, se arată în comunicatul PSD Botoșani.
Hotărârea BEC Nr. 98 pentru aplicarea unitară a prevederilor legale privind întocmirea, verificarea și circuitul proceselor verbale privind rezultatele alegerilor arată că:
- Art. 7, alin. 6: Pot fi făcute corecții ale cifrelor care atestă voturile valabil exprimate obținute de partidele politice, alianțe politice, alianțe electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidații independenți, numai ca urmare a hotărârilor biroului electoral de circumscripție pentru soluționarea unor contestații referitoare la valabilitatea unor voturi exprimate, care au fost stabilite, la nivelul secției de votare, ca fiind voturi nule.
- Art. 7, alin. 7 „Este interzis să se efectueze alte tipuri de corecții ale cifrelor ce atestă voturile valabil exprimate obținute de partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidații independenți.”
- Art. 9, alin 3: Pot fi făcute corecții ale cifrelor care atestă voturile valabil exprimate obținute de competitorii electorali numai ca urmare a hotărârilor date în soluționarea unor contestații referitoare la valabilitatea unor voturi exprimate, care au fost stabilite la nivel secției de votare, ca fiind voturi nule.
„Atragem atenția membrilor Biroului Electoral Municipal că vom face plângere penală pentru fiecare în parte pentru încălcarea legii cu premeditare. Este infracțiune penală, ce au făcut membrii partidelor care au călcat în picioare legislația electorală și toate Hotărârile Biroului Electoral Central. Stimați membrii ai Biroului Electoral Municipal, nu vă puneți libertatea în pericol din cauza amenințărilor la care ați fost supuși de domnul Flutur și de PNL Botoșani”, se arată în comunicatul PSD Botoșani.