Incendiul de la Șendriceni a fost stins de pompieri după șase ore. Au intervenit, in total, 28 pompierii militari și voluntari. Au ars cinci anexe, cca. 250 tone furaje, șapte porci și o capră. Din primele concluzii, cauza probabila este focul în spații deschise ( un vecin a dat foc la resturi vegetale, l-a lăsat nesupravegheat și s-a extins).Alarma s-a dat luni, puțin înainte de ora 15.00. La fața locului s-au deplasat cinci echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi și Garda de Intervenție Săveni, cu patru autospeciale cu apă și spumă și ambulanța SMURD.
Stirea inițială:
Pompierii din Dorohoi intervin de mai bine de doua ore pentru stingerea unui incendiu produs într – o gospodărie din satul Pădureni, comuna Șendriceni. Alarma s-a dat luni, puțin înainte de ora 15.00. La fața locului s-au deplasat cinci echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi și Garda de Intervenție Săveni, cu patru autospeciale cu apă și spumă și ambulanța SMURD. La sosirea forțelor de intervenție, ardea un depozit de furaje, dar si alte anexe, existând pericolul de propagare a flăcărilor la locuință si alte construcții. Incendiul este localizat. Se lucrează la stingerea focarelor si inlaturarea efectelor. Intervenția este una de durată având în vedere faptul ca arde o cantitate mare de furaje si trebuie verificat fiecare metru pătrat pentru a elimina riscul de reaprindere.
Incendiu la un depozit de furaje din județul Botoșani – FOTO&VIDEO