POLITICA | Ponta anunţă un transfer surpriză în Guvern. Cine va fi noul membru din echipa guvernamentală
Premierul Victor Ponta anunţă duminică, într-o campanie de teasing pe blogul personal, că pregăteşte un “transfer surpriză” în echipa guvernamentală, fiind vorba despre o persoană care va atrage atenţia multora şi se va alătura luni Cabinetului.
“Românii trebuie să afle direct de la mine despre cine este vorba. Tocmai de aceea, am decis să vă spun încă de astăzi că săptamâna viitoare pregătim un «transfer surpriză». De mâine ni se va alătura, la nivelul echipei din Guvern, o persoană care, sunt convins, va atrage atenţia multora dintre voi”, susţine Victor Ponta
“Despre cine este vorba şi ce proiecte pregătim împreună veţi afla, mâine, tot aici”, mai precizează premierul, fără să nominalizeze persoana despre care face vorbire.
De asemenea, la postarea de pe blog este ataşată o fotografie cu premierul şi o persoană mai scundă decât Victor Ponta a cărei identitate nu se poate distinge, fiind prezentat doar conturul negru şi un semn de întrebare alb.
MEDIAFAX.RO