Portret de candidat: Cătălin Chiorescu. Comuna Santa Mare merită să se bucure de proiecte ambițioase și să facă un pas spre modernizare
Cătălin Chiorescu, candidatul ALDE la Primăria comunei Santa Mare, consideră că această zonă a fost suficient vitregită de proiecte viabile pentru dezvoltare și este decis să lase să vorbească mai mult faptele gospodarului decât ale omului politic.
..Cum găsesc comuna acum? Abandonată de tineri din lipsa locurilor de muncă. Cu cetățeni care nu au încă apă curentă și curent electric. Bătrâni în pragul săraciei, care luptă pentru hrana de a doua zi. Zero proiecte pentru bani europeni. Oameni plafonați care cred că nu este posibilă revenirea comunei și cred că e normal să fim toți săraci. Oameni care nu își știu drepturile. Oameni care nu cunosc consilierii care lucrează în comună în folosul lor. Oameni care nu știu că un primar trebuie să lucreze în folosul lor și al comunei. Oameni care au plătit o viață asigurare medicală și care nu au acces la sistemul sanitar”, a descris Cătălin Chiorescu situația din comuna Santa Mare.
Dacă va ajunge în fruntea comunei, candidatul propus de ALDE vrea să aducă bucurii vârstnicilor și copiilor pe care îi va susține cu proiecte sociale. Vrea să aducă un suflu nou comunei, accesând fonduri europene care să permită modernizarea atât de normală în aceste vremuri.
,,Vreau să salvez bătrânii și copiii, voi aduce bani europeni pentru acest lucru. Vreau o bancă în comună! Vreau frizerii, covrigărie, brutărie, fast-food, ferme de animale, ferme gaini, asociatii agricole, market Penny, magazin de haine! Vreau să fac locuri de agrement pentru că avem 6 iazuri în comună și Prutul alături! Vreau o piață pentru producătorii autohtoni. Vreau ca tinerii căsătoriți să aibă loc de casă”, a expus câteva dintre proiectele ambițioase Cătălin Chiorescu.
De asemenea, candidatul ALDE vrea ca locuitorii comunei Santa Mare să nu mai plătească iluminatul public, taxa pentru gunoi să fie plătită în functie de veniturile fiecăruia.
,,Vreau să schimb munca angajaților din primărie, să treacă de la pix și foaie la tehnologia modernă”, a adăugat Cătălin Chiorescu, care are 10 ani de experiență în administrație.