LOCAL | Prezentare candidați USR PLUS. Azi, Liviu Mirăuți pentru Primăria Hudești
Am 36 ani și provin dintr-o familie de oameni muncitori din Hudești. Sunt hudeștean în toată puterea cuvântului, născut, crescut și stabilit în Hudești. Sunt un mic antreprenor din mediul rural, alături de părinții mei. Muncesc foarte mult să țin o fermă pe linia de plutire, mai am grijă de câteva magazine sătești și de o vulcanizare. Sunt omul care face de toate, care nu dă înapoi în fața unei provocări, zi de zi mă ocup de la îngrijirea animalelor, la aprovizionare magazine și la acte contabile. Mă consider un om mulțumit de ce am realizat până acum, având în vedere ca totul a fost făcut prin munca proprie. Dar recunosc că cea mai mare realizare a mea este familia și cele doua fetițe de care sunt tare mândru.
Învățând multe în viață, lovindu-mă des de probleme majore ale sistemului din România ca elev, student, antreprenor, soț și părinte, am decis să mă implic, să schimb ceva în bine, pentru că trebuie, pentru că pot și cu speranșa ca în viitor copiii mei să nu mi reproșeze ca nu am făcut nimic deși puteam. Cam așa, cu gândurile astea, am ajuns în USR Botoșani, unde am întâlnit la acea vreme o mână de oameni frumoși care mi- au plăcut de la început și care m-au făcut să mă simt ca într-o familie. Adunați în jurul acelorași principii și mânați de dorința “de a schimba ceva” am ajuns să mă implic și să înființez filiala USR Hudești.
Am decis sa ma alătur colegilor mei și sa candidez pentru primăria comunei Hudești pentru că eu consider că am acumulat destulă experiență în a lucra cu oameni, în a administra proiecte și am viziunea necesară secolului în care trăim. Vreau să transform Hudești-ul într-o comună în care tinerii să își dorească să locuiască, sa își crească copiii și sa nu mai plece în străinătate pentru a-și face un rost. Comuna are multe neajunsuri, multe ptobleme pe care le știm toți și care pot fi totuși rezolvate (începând de la lipsa apei, lipsa sistemului de canalizare, lipsa unui parc, lipsa unei unități sanitare cu program non-stop și cu medic la dispoziție permanent, lipsa unei mașini pompieri, lipsa unui autogreder, etc).
În rest sunt un om simplu, modest care nu am uitat niciodată de unde a plecat și nici nu voi uita. Respect gândirea libera, democrația și oamenii profesioniști. Ma mândresc ca sunt înconjurat de foarte mulți prieteni și lucrul asta î-mi dă o putere enormă
Pe 27 septembrie hai să dăm startul pentru schimbarea Hudeștiului. USR e fain!