Important

LOCAL | Pomenirea Sfântului Cuvios Ioan Iacob la Botoșani. Biserica din cimitirul Luizoaia își sărbătorește hramul – FOTO

Sfântul Ioan Iacob cel Nou (Hozevitul) este unul dintre cei mai recenți sfinți din Biserica Ortodoxă. La Botoșani este cinstit la Biserica din Cimitirul Luizoaia, care are acest hram de aproape 20 de ani. Credincioșii din această parohie, dar și din mai multe zone din municipiu, au participat marți seară la slujba vecerniei cu litie, potrivit rânduielii bisericești, oficiată de preotul paroh Radu-Constantin Zaiț și de protosinghel Ghedeon Huțănașu, starețul mănăstirii Sihăstria Voronei. Toți cei prezenți s-au adunat pentru a cinsti un cuvios care s-a născut pe meleaguri botoșănene, uniți în rugăciuni și imnuri de slavă pentru Dumnezeu, atât de minunat între sfinții Săi.

Sfinți printre (dintre) noi

La finalul slujbei, în cuvântul de învățătură, părintele paroh a amintit de viața Sfântului, dar de și câteva din minunile lui. ,, Dumnezeu a rânduit ca în orașul nostru să existe o biserică cu hramul acestui sfânt care, iată, a murit la 47 de ani”, și-a începutul cuvântul părintele care a menționat și contribuția, dar și evlavia credincioșilor din această parohie. La final, a urmat o agapă frățească, respectându-se restricțiile impuse de perioada pe care o traversăm.

Sărbătoarea continuă astăzi cu Sfânta liturghie.

Biserica din cimitir a purtat mai întâi hramul „Ziua Crucii”. In anul 1999, odata cu venirea, prin transfer, ca paroh a P.C.Pr Ioan Iordachi, a fost activata si slujbele s-au tinut in capela renovată din Cimitirul Luizoaia. Cimitirul a fost infiintat in 1922, fiind donatie a regelui Ferdinand la cererea expresa a unor enoriasi ,veteran ai primului razboi mondial In 1927 a fost construita si capela, (cu dimensiuni 3m latime/6m lungime)In perioada comunista atat cimtirul cat si capela au fost inchise, fiind propuse spre desfiintare Fiind  impartita fostai parohie “Sf. Nicolae Popauti”,a rezultat Manastirea Popauti, parohia “Sf. Ap. Petru si Pavel si parohia “Ziua Crucii”.

 

Sfântul Ioan Iacob cel Nou (Hozevitul) este unul dintre cei mai recenți sfinți din Biserica Ortodoxă Română, cu metania din Mănăstirea Neamț, care s-a nevoit 24 de ani în Țara Sfântă, atât pe valea Iordanului, cât și în pustiul Hozeva, constituindu-se într-un model veritabil de viețuire în Hristos în era contemporană. Biserica l-a rânduit ca pildă vie de credință și de viețuire creștinească, înscriindu-l în calendarul ortodox la data de 5 august. Chiar înainte de a fi procedat la „canonizare”, adică la trecerea lui în rândul sfinților, chipul său a fost zugrăvit în icoane, precum și în catedrala Sfântului Gheorghe din Hama, în Siria; un călugăr-imnograf din cadrul Patriarhiei ecumenice i-a alcătuit o slujbă, iar credincioșii care ajungeau în fața moaștelor sale, îl cinsteau ca pe un adevărat sfânt. În numele Sfântului s-au zidit multe biserici. Astfel în curtea Seminarului Veniamin Costachi de la Mănăstirea Neamț s-a construit o biserică în cinstea sa (sfințită de către Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic în anul 1996). Sfântul Ioan Iacob este, de asemenea, și patronul spiritual al Seminarului Teologic Liceal din Dorohoi. Originar din părțile Dorohoiului, Sfântul Sinod al B.O.R. a hotărât ca Sfântul Ioan Iacob să fie protectorul și mijlocitorul elevilor, profesorilor și ostenitorilor acestei scoli teologice înaintea Bunului Dumnezeu.

Foto: Tudor SIMION

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page