Pentru FCSB ar mai exista și varianta Cupei României pentru un loc în competițiile europene, acolo unde au mari șanse de a ajunge în finală după meciul tur cu Dinamo, câștigat la scor de neprezentare, 3-0.
FC Botoșani, victorie la Mediaș
Moldovenii au un moral bun după prima victorie din play-out, scor 2-0 pe terenul lui Gaz Metan Mediaș. Cu o victorie, Botoșaniul poate urca pe locul trei, cu 30 de puncte. Marius Croitoru nu se poate baza în această partidă pe Jonathan Rodriguez, jucătorul depistat pozitiv cu noul coronavirus și internat în spital.
Valeriu Iftime: ”Rodriguez este deja la spital”
„Rămâne pentru mine o pierdere pentru că voiam să fie pregătit pentru meciul de sâmbătă.
Rodriguez este deja luat la spital. Ce să fac acum? El oricum nu juca la noi, a venit târziu. E un mare ghinion pentru el că a fost depistat pozitiv. El nu va juca. Echipa sigur că pierde într-un fel și altul. Sper să îi găsească înlocuitorul potrivit și să îl ajute Dumnezeu să se facă sănătos și să revină”, a spus Valeriu Iftime, pentru Digi Sport.