Important

POLITIC | Coroană de flori la bustul lui Mihai Eminescu, depusă de liberalii botoșăneni – FOTO

Astăzi comemorăm 131 de ani de la moartea Luceafărului poeziei românești, a poetului nepereche, a geniului care a lăsat moștenire poporului român o operă monumentală.

Cu acest prilej, liberalii botoșăneni, alături de președintele Organizației Municipale PNL, dl Viorel Iliuță, au depus o coroană de flori la bustul lui Mihai Eminescu, în parcul central cu același nume.

Botoșaniul a devenit reperul culturii românești prin faptul că un om de o asemenea valoare s-a născut și a trăit aici. Mihai Eminescu a rămas prezent în gândurile și simțirile noastre nu numai prin grandoarea operei sale, ci și prin numeroasele obiective, clădiri, străzi care îi poartă numele.

Este o onoare și o mândrie pentru noi, botoșănenii, să avem atât de aproape meleagurile pe care a pășit Mihai Eminescu și totodată l-au inspirat în creațiile sale desăvârșite, lacul cu nuferi, codrul de aramă, casa părintească…

Omagiu etern poetului nepereche!

Organizația Municipală PNL Botoșani,

Președinte Viorel Iliuță

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page