Important
METEO | Avertizare ANM! Ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare generală de manifestări de instabilitate atmosferică pentru județele:
Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, București, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Călărași, Dolj, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Sălaj, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Vâlcea.
În intervalul 25 mai, ora 12:00 – 27 mai, ora 23:00, în cea mai mare parte a ţãrii vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã accentuatã. Aceasta se va manifesta prin averse, descãrcãri electrice, intensificãri de scurtã duratã ale vântului, vijelii şi cãderi de grindinã. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitãţile de apã vor depãşi 15…25 l/mp şi pe arii restrânse 30…40 l/mp. NOTÃ: Vremea se va menţine instabilã pe tot parcursul acestei sãptãmâni, în majoritatea regiunilor. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice,