CALENDAR | Duminica a 4-a după Paşti, a Slăbănogului

Iată, te-ai făcut sănătos; de acum sa nu mai păcătuieşti, ca sa nu ti se întâmple ceva mai rău! (Ioan 5,14)

Sfânta Scriptură pleacă de la premiza că sănătatea şi buna tărie este mai bună decât tot aurul, şi trupul sănătos şi cu putere, decât avuţia nenumărata. Nu este mai buna avuţia decât sănătatea trupului şi nu este bucurie mai mare decât bucuria inimii. Mai bună este moartea decât viaţa amară sau decât boala neconteni­tă. Sfânta Scriptură ne orientează în primul rând să ne îngrijim înainte de a ne îmbolnăvi, iar în al doilea rând că în boală să nu dăm dovadă de nepăsare. După cum vedem,există două căi paralele, dar nu alternative, de terapie duhovnicească: profilaxia activă a boli­lor şi lupta cu ele. În procesul terapeutic, principalul este harul dumnezeiesc; totuşi, nu trebuie neglijată nici asistenţa medicală. Sfinţii Părinţi nu ne cheamă să ne raportăm la boală în mod pasiv. Smerenia creştină presupune un efort lăuntric încordat al sufletului şi nu exclude asistenţa medicală. Nevoinţa răbdării fără cârtire a unor suferinţe gre­le nu le stă în puteri oamenilor obişnuiţi ca noi. Chiar şi pentru cei profund credincioşi este mai înţelept totuşi să se trateze defăimându-se pe sine pentru puţinătatea credinţei decât să respingă cu mândrie tratamentul, ispitindu-l pe Dumnezeu şi cerând de la El săvârşirea unei minuni vădite. Boala împiedică creşterea du­hovniceasca a celor ce n-au ajuns la desăvârşire. Avem nevoie de sănătate pentru lucrarea du­hovnicească. Cel ce iese la luptă nefiind desăvârşit va fi doborât dacă nu este sănătos, pentru că îi va lip­si tăria morală care îi întăreşte pe cei desăvârşiţi. Pentru cei nedesăvârşiţi, sănătatea este ca un car ce îl poartă pe luptător spre încheierea biruitoa­re a luptei. Trebuie să ştim  măsura în toate şi să fugim de excese. Când Biserica le propune celor sufe­rinzi mijloace duhovniceşti de tratament, asta nu are loc în dauna metodelor medicale tradiţionale. Printre aceste mijloace duhovniceşti se află credinţa şi pocăinţa, Tainele bisericeşti, slujbele, obiectele sfinţite, rugăciunea, metodele ascetice de luptă cu patimile. Pentru a ne vindeca, trebuie să conştientizam nevoia de Doctorul Dumnezeiesc, să conştientizam propria păcătoşenie, să ne eliberăm de amăgirea de sine orgolioasă. Hristos este Docto­rul tuturor neputinţelor noastre. El aşteaptă să ne adresăm Lui şi, atunci când asta se întâmplă, iartă păcatele şi dăruieşte puterea  de  a  le  birui  de  acum  înainte.  Pocăinţa adevărată  se  zămisleşte în  adâncul inimii. Tocmai  acolo  apar ruşinea pentru propriile gânduri,  simţăminte,  fapte,  dezgustul faţă de  gesturile noastre  urâte,  faţă  de  mizeria  noastră morală.  Sufletul  se  spală  nu  cu  apă  obişnuită,   ci  cu    lacrimi,   cu   rugăciuni,  cu   milostenii    şi   cu    posturi.