CalendarImportant

CALENDAR | La mulți ani, Rodica, Rodion, Irodion și derivatele numelui sfântului de Lainici

Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici

Sfântul Irodion s-a născut în anul 1821 la Bucureşti, primind la botez numele  Ioan. A primit de mic o educaţie aleasă de la părinţii săi, alături de bunele deprinderi creştine. Pe atunci, în apropierea Bucureştiului, la mănăstirea Cernica, sporea sub povăţuirea Sfântului stareţ Gheorghe, ucenic al Sfântului Paisie de la Neamţ, lucrarea duhovnicească a rugăciunii şi ascultării, rânduială continuată de Sfântul stareţ Calinic, viitorul episcop al Râmnicului. Tânărul Ioan, auzind de faima vieţii duhovniceşti de acolo, la vârsta de 22 ani, după ce a cerut binecuvântare de la părinţii săi trupeşti şi s-a retras la mănăstirea Cernica, sub îndrumarea stareţului Calinic. Aici, tânărul frate era nelipsit de la  toate slujbele din biserică, la care participa cu multă bucurie duhovnicească. În anul 1846 a fost tuns în monahism cu numele de Irodion şi hirotonit diacon şi apoi preot. După hirotonie, fericitul ieromonah Irodion s-a nevoit şi mai mult în post, rugăciune şi metanii, aşa încât ridicarea sa în vrednicia preoţească n-a schimbat cu nimic felul de viaţă al Cuviosului, ba mai mult, el a sporit în smerenie faţă de toţi. Cuviosul Irodion a fost numit egumen  la Schitul Lainici în anul 1851. Prea milostivul Dumnezeu, văzând  cugetarea şi osteneala Cuviosului, revărsa în inima lui daruri duhovniceşti negrăite. Schitul Lainici a ajuns prin grija Cuviosului Irodion la cea mai numeroasă obşte din Oltenia, întrecând chiar mănăstiri mari şi vechi. Mare dar avea Părintele Irodion, căci toţi care veneau la el îşi găseau alinare sufletelor şi inimilor lor, vindecare de boli şi izbăvire de duhurile necurate. Dar Cuviosul şi mai mult se nevoia, iar Dumnezeu revărsa asupra lui daruri şi mai bogate, ajungând să fie văzător cu duhul, cunoscând dinainte cele ce aveau să se întâmple. Ca monah, era cu inima şi cu mintea la ceruri, iar ca stareţ era cu grija la părinţii şi fraţii mănăstirii, pe care-i ocrotea de ispite şi-i ferea de năvălirile celui viclean. O faptă vrednică de laudă şi de iubire de neam a arătat Sfântul în anul 1877, când a trimis 12 părinţi din mănăstirea sa pentru a sluji ca sanitari pentru îngrijirea celor bolnavi şi răniţi în Războiul de Independenţă. Mare dragoste de oameni a arătat Sfântul Irodion şi pentru credincioşii mireni care erau în nevoi, trimiţând ajutoare celor săraci şi lipsiţi de hrană materială. Cuviosul Irodion şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos în anul 1900 în ziua de 3 mai. La 10 aprilie 2009 au fost descoperite moaştele Cuviosului, care se  află  spre  închinare  în  mănăstirea  Lainici  până  astăzi.  Trecerea  sa  în  rândul  Sfinţilor  a  fost  făcută  de  către  Sfântul  Sinod  al  Bisericii  Ortodoxe  Române  în anul  2011.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page