Important

LOCAL | Zeci de amenzi aplicate de polițiștii botoșăneni, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, la nivelul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, 87 de jandarmi, cu 18 mijloace auto, au participat la misiunile organizate în contextul stării de urgență, în sistem integrat, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS CoV 2 (filtre, asigurare ordine publică la centre de carantină, misiuni de ordine publică, verificări persoane izolate la domiciliu). Au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale în valoare de 6000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor de circulație impuse de ordonanțele militare și patru amenzi însumând 1000 de lei pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice.

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, politistii acționează în permanență pentru verificarea și depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației, escortarea convoaielor sau a coloanelor de auto. Astfel, au fost efectuate verificări la persoane aflate în izolare, ocazie cu care nu au fost constatate nereguli. De asemenea, au fost verificate 436 de persoane cu privire la respectarea masurilor impuse in contextul starii de urgență, s-au efectuat controale la 31 de societăți comerciale și 23 de persoane fizice autorizate cu privire la respectarea acelorași interdicții. In urma neregulilor constatate polițiștii botoșăneni au aplicat 66 de sancțiuni in valoare totală de peste 85.000 de lei, dintre care 61 pentru nerespectarea restricțiilor de circulație,in valoare totală de 77.000 de lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page