Sfântul Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian. Când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis. Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de daruri cei ce se vor lepăda de Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, nici de îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După aceasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge. Magnenţiu i-a cerut semn ca să învie un mort şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnezeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, a răspuns acesta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos cu trei sute de ani. Mulţi credeau slăvind pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat sfântul. Adeverind şi el credinţa în Hristos, a luat cununa muceniciei. Intrând sfântul mucenic Gheorghe în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnezeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat – Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat. Cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul, l-au dus la împăratul şi au cerut răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Minunea Sf. mare mucenic Gheorghe cu balaurul
În părţile Sirofeniciei, lângă cetatea Beirut, nu departe de oraşul Lida unde se aflau moaştele Mucenicului, era un iezer foarte mare în care se încuibase un balaur înfricoşat. Această uriaşă târâtoare îngrozise lumea din împrejurimi, căci multe animale şi oameni omora. Toate încercările oamenilor, de a-l prinde şi a-l ucide, au rămas zadarnice. Era o jale şi deznădejde peste tot. Toţi locuitorii oraşului fiind păgâni cu credinţă, au hotărât împreună cu stăpânitorul lor, ca pe fiecare zi să dea balaurului câte un copil şi chiar stăpânitorul să facă aceasta când îi va veni rândul. Această hotărâre barbară au împlinit-o ca şi odinioară fenicienii care jertfeau copiii lor zeului Moloch. Dând fiecare copilul său spre mâncarea fiarei celei cumplite, a venit rândul şi stăpânitorului care avea o singură fată. Cu multă jale au gătit-o părinţii pe fată şi cu alai mare au dus-o la marginea lacului, spre a fi mâncată de spurcata târâtoare. Pe când nevinovata copilă aştepta cu groază sfârşitul său, a venit deodată Sfântul Gheorghe călare pe un cal alb, având o suliţă în mână. Fecioara spăimântându-se a sfătuit pe tânăr să plece îndată, ca să nu fie şi el omorât împreună cu dânsa. Mucenicul, după ce a întrebat-o pentru ce stă acolo, a zis către fată: „Nu te teme, fecioară, căci eu în numele Domnului Dumnezeului meu celui adevărat te voi izbăvi de balaur”. Şi după ce a grăit Sfântul aceasta, iar fecioara l-a îndemnat din nou să fugă, a ieşit fiara din acel iezer şi venea către fată. Sfântul Gheorghe a făcut semnul Crucii, a repezit suliţa în gâtlejul balaurului şi l-a călcat cu picioarele calului. Apoi a poruncit fetei să-l ducă legat ca pe un câine, în oraş, iar el a mers după dânsa. Mergând fecioara cu îngrozitoarea fiară, s-a înspăimântat poporul care privea de departe; dar Sfântul Gheorghe i-a liniştit pe toţi, zicând: „Nu vă temeţi, ci credeţi în Domnul lisus Hristos, căci El m-a trimis să ucid acest balaur”. Ajungând în mijlocul cetăţii Beirut, Sfântul Gheorghe a tăiat fiara în bucăţi şi a aruncat-o într-un foc mare. Văzând această minune, stăpânitorul şi toţi locuitorii Beirutului, ca la două zeci şi cinci de mii de suflete, au crezut în Hristos şi s-au botezat, apoi au ridicat o biserică măreaţă în cinstea Sfântului Gheorghe şi în amintirea marii minuni săvârşite de el, mulţumind lui Dumnezeu că prin plăcutul Său i-a izbăvit de balaurul trupesc, dar şi de balaurul cel sufletesc al întunericului minţii şi al rătăcirii idoleşti.
