LOCAL | Doliu în folclorul românesc. A MURIT Nelu Bălășoiu, confirmat pozitiv la testul COVID
Folclorul românesc este în doliu. Îndrăgitul interpret de muzică populară Nelu Bălăşoiu a murit în această dimineață, scrie realitatea.net. Artistul a fost diagnosticat cu noul coronavirus și se afla în comă din cauza unui accident vascular cerebral.
Anunțul a fost făcut pe pagina de socializare a îndrăgitului artist de către fiul său. ,,Din păcate, tatăl meu a încetat din viață în aceasta dimineață, în urma atacului vascular suferit săptămâna trecută! Vă rog din suflet să îmi respectați intimitatea și să îmi dați voie să pregătesc toate aspectele necesare înmormântării! Vă mulțumesc tuturor pentru mesaje și pentru faptul că v-ați rugat pentru el!”, a scris Ionut Bălășoiu.
Pe 18 aprilie, fiul artistului a confirmat că tatăl său a fost depistat pozitiv la COVID.
,,Dragii noștri, veștile nu sunt bune. Din păcate tata a fost testat ieri, iar astăzi a venit confirmarea, este Covid-19 pozitiv. Medicii mi-au comunicat că a suferit și un accident vascular cerebral, iar acum se află în coma. (…) Mă simt copleșit.”
Nelu Bălățoiu avea 71 de ani și încă din tinerețe și-a manifestat înclinația către muzică, domeniu spre care a fost îndrumat de tatăl său, dar și de marea cântăreață Maria Lătărețu.
realitatea.net