Importantsocial

NAȚIONAL | Ordonanța militară nr. 8 a intrat în vigoare: care sunt noile măsuri

Ordonanţa militară nr. 8 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. În textul ordonanţei se arată că măsurile se aplică începând cu data publicării documentului în Monitorul Oficial.

Prezentăm integral Ordonanţa militară nr. 8:

Art.1 – (1) Este permisă circulaţia în afara locuinţei/gospodăriei a titularilor autorizaţiilor/permiselor de pescuit comercial pe Dunăre/apele interioare/Marea Neagră în vederea desfăşurării activităţilor de pescuit comercial şi acvacultură, precum şi pentru valorificarea/comercializarea produselor rezultate în urma acestor activităţi.

(2) Este permisă circulaţia în afara locuinţei/gospodăriei a apicultorilor spre/dinspre locaţia stupinei sau pentru deplasarea stupinei. Dovada calităţii de apicultor se face cu adeverinţa ce cuprinde codul de stupină eliberată de oficiile judeţene de zootehnie, sau cu orice alte acte doveditoare a calităţii de apicultor şi a proprietăţii asupra stupilor.

(3) Este permisă circulaţia în afara locuinţei/gospodăriei pentru achiziţia de autovehicule, piese de schimb pentru autovehicule şi servicii de reparaţii auto.

(4) Prevederile art.4 din Ordonanţa militară nr.3/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 se aplică în mod corespunzător.

(5) În declaraţia pe propria răspundere, persoanele prevăzute la alin.(1) şi (2) menţionează, ca motiv, deplasarea în interes profesional, iar persoanele prevăzute la alin.(3) menţionează, ca motiv, deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor.

(6) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.2 – (1) Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania şi din Spania către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 14 aprilie 2020.

(2) Măsura prevăzută la alin. (1) nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă şi corespondenţă, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă, precum şi aterizărilor tehnice necomerciale.

(3) Măsura prevăzută la alin. (1) se aplică şi după durata pentru care este instituită starea de urgenţă prin Decretul Preşedintelui României nr.195/2020, numai dacă starea de urgenţă pe întreg teritoriul României se prelungeşte şi dacă în decretul de prelungire a stării de urgenţă se menţine competenţa ministrului Afacerilor Interne de a stabili, prin ordonanţă militară, interzicerea graduală a circulaţiei aeriene pe diferite rute.

Art.3 – (1) Pieţele agroalimentare rămân deschise pe toată perioada stării de urgenţă, strict pentru agricultorii care prezintă certificat de producător agricol, cu obligaţia respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.

2) Se permite deplasarea producătorilor agricoli de la locul de producţie a produselor agroalimentare până şi de la piaţa agroalimentară şi accesul în interiorul acesteia, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere şi a certificatului de producător.

(3) Unităţile fitofarmaceutice rămân deschise pe perioada stării de urgenţă, personalul acestora având obligaţia respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.

(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei Ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.4 – (1) Se prelungeşte, potrivit anexei nr.1 la prezenta Ordonanţă militară, pe întreaga perioadă a stării de urgenţă, închiderea temporară – totală sau parţială – a punctelor de trecere a frontierei de stat, stabilită prin Hotărârile Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă nr.8/2020 şi nr.12/2020.

(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I

Art.5 – (1) Se exceptează de la măsurile de izolare la domiciliu sau de carantinare lucrătorii transfrontalieri care, la intrarea în România din Ungaria, nu prezintă simptome asociate COVID-19.

(2) Prin lucrător transfrontalier se înţelege persoana care face dovada că locuieşte şi lucrează într-o rază de 30 km de o parte sau de alta a frontierei de stat româno-ungare, calculată de la cel mai apropiat punct de trecere a frontierei deschis traficului de persoane, şi care se reîntoarce la locuinţă cel puţin o dată pe săptămână.

(3) Punctele de trecere a frontierei de stat româno-ungare prin care se permite intrarea în România în condiţiile alin.(1) sunt următoarele: Cenad, Nădlac, Turnu, Vărşand, Salonta, Borş, Săcuieni, Urziceni şi Petea.

(4) Prin punctele de trecere a frontierei de stat româno-ungare prevăzute la alin.(3) se permite şi intrarea/ieşirea lucrătorilor transfrontalieri cu maşini şi utilaje agricole.

(5) În cazul nerespectării condiţiilor prevăzute la alin. (2), persoanele în cauză intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor.

(6) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.6 – (1) Se exceptează de la măsura izolării la domiciliu/carantinării persoanele care intră în România pentru prestarea unor activităţi de instalare, punere în funcţiune, mentenanţă, service a echipamentelor şi tehnicii medicale, dacă nu prezintă simptome asociate COVID-19 şi dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul României.

(2) Prevederile alin.(1) se aplică şi pentru domeniile ştiinţific, economic, apărare, ordine publică şi securitate naţională.

(3) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei Ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.7 – (1) Pe perioada stării de urgenţă se interzice/se suspendă exportul pentru produsele agroalimentare din lista prevăzută în anexa nr.2 la prezenta Ordonanţă militară.

(2) Procedurile de export a produselor agroalimentare prevăzute la alin.(1), aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei Ordonanţe militare, se suspendă pe perioada stării de urgenţă.

(3) Pe perioada stării de urgenţă se suspendă activitatea de emitere a certificatelor fitosanitare pentru exportul produselor agroalimentare din lista prevăzută în anexa nr.2 la prezenta Ordonanţă militară.

(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei Ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 8 – (1) Achiziţionarea intracomunitară a produselor agroalimentare din lista prevăzută în anexa nr.2 se poate face numai dacă statul membru face dovada faptului că produsele achiziţionate sunt destinate consumului intern propriu sau al celui comunitar, iar nu exportului.

(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.15 – (1) Pe perioada stării de urgenţă se suspendă procedurile de vânzare/cumpărare de pachete majoritare de acţiuni ale companiilor din Sistemul Energetic Naţional, indiferent de forma de proprietate a acestora.

(2) Reluarea procedurilor se va face după încheierea stării de urgenţă cu decalarea corespunzătoare a termenelor prevăzute în calendarul anterior. (3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei Ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art.16 – Se recomandă autorităţilor administraţiei publice locale şi proprietarilor, persoane fizice sau juridice, să monteze dispozitive cu soluţii dezinfectante la intrările în imobilele cu destinaţia de locuinţe colective şi să dezinfecteze periodic lifturile, casa scărilor şi celelalte spaţii comune din interiorul acestor imobile.

Art.17 – În zilele de joi, vineri şi sâmbătă, premergătoare celor două sărbători pascale, operatorii economici care comercializează produse agroalimentare îşi pot prelungi programul de funcţionare în funcţie de necesităţi.

Art.18 – (1) După alineatul (3) al articolului 9 din Ordonanţa militară nr.1/2020 privind unele măsuri de primă urgenţă care privesc aglomerările de persoane şi circulaţia transfrontalieră a unor bunuri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.219 din 18 aprilie 2020, se introduce un nou alineat, alin.(4), cu următorul cuprins:

“(4) Pentru nerespectarea măsurii prevăzute la art.5, pe lângă sancţiunea contravenţională principală, în funcţie de natura şi gravitatea faptei, se poate aplica şi sancţiunea contravenţională complementară a confiscării bunurilor al căror transport în vederea distribuirii în afara teritoriului României este interzis.”

(2) Măsura se aplică începând cu data de 11 aprilie 2020.

Art.19 – (1) După alineatul (3) al articolului 1 din Ordonanţa militară nr.5/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID -19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.262 din 31 martie 2020, se introduce un nou alineat, alin.(4), cu următorul cuprins:

“(4) Măsura prevăzută la alin.(2) se aplică şi după durata pentru care este instituită starea de urgenţă prin Decretul Preşedintelui României nr.195/2020, numai dacă starea de urgenţă pe întreg teritoriul României se prelungeşte şi dacă în decretul de prelungire a stării de urgenţă se menţine competenţa ministrului afacerilor interne de a stabili, prin ordonanţă militară, interzicerea graduală a circulaţiei aeriene pe diferite rute.”

(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei Ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 20 – (1) Ordonanţa militară nr.7/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID -19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.284 din 4 aprilie 2020, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. După alineatul (4) al articolului 9 se introduce un nou alineat, alin.(5), cu următorul cuprins:

“(5) Măsurile prevăzute la alin.(1) şi (3) se aplică şi după durata pentru care este instituită starea de urgenţă prin Decretul Preşedintelui României nr.195/2020, numai dacă starea de urgenţă pe întreg teritoriul României se prelungeşte şi dacă în decretul de prelungire a stării de urgenţă se menţine competenţa ministrului afacerilor interne de a stabili, prin ordonanţă militară, interzicerea graduală a circulaţiei aeriene pe diferite rute.”

2. Alineatul (1) al articolului 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(1) Sunt permise zborurile efectuate de toţi transportatorii aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state, cu avizul autorităţilor competente din ţara de origine şi de destinaţie.”

3. Alineatul (1) al articolului 16 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(1) În vederea prevenirii răspândirii COVID-19, ministerele cu reţea sanitară proprie şi autorităţile administraţiei publice locale asigură pentru personalul din sistemul public sanitar, la cerere, spaţii hoteliere destinate repausului dintre ture sau gărzi, hrana – trei mese pe zi şi apa.”

(2) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 21 – (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea şi respectarea prevederilor prezentei ordonanţe militare:
a) Poliţia Română, Jandarmeria Română şi poliţia locală, pentru măsurile prevăzute la art.1 şi 3;
b) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, pentru măsura prevăzută la art.2;
c) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Poliţia de Frontieră Română şi direcţiile de sănătate publică, pentru măsurile prevăzute la art.4- 6;
d) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru măsurile prevăzute la art.7 şi 8;
e) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, prin instituţiile subordonate, aflate sub autoritatea sau coordonarea sa, direcţiile de sănătate publică, precum şi conducătorii autorităţilor administraţiei publice locale, pentru măsurile prevăzute la art.9 – 14;
f) Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, pentru măsura prevăzută la art.15;

(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.1-15 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Personalul instituţiilor prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 22 – Prevederile art. 6 şi 7 din Ordonanţa militară nr. 4/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 29 martie 2020, îşi încetează aplicabilitatea.

Art. 23 – Anexele nr.1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă militară.

Art. 24 – (1) Prezenta Ordonanţă militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puţin 2 zile de la data publicării, despre conţinutul prezentei Ordonanţe militare.

stiripesurse.ro

foto > substantial.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page