LOCAL | DSP Botoșani: 256 de persoane autoizolate la domiciliu
Direcția de Sănătate Publică Botoșani are în monitorizare 256 de persoane autoizolate la domiciliu, în acest număr fiind incluși și membrii familiei. Totodată, menționăm că nu există persoane în carantină și nici cazuri suspecte.
În urma ședinței Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență s-a luat decizia ca regiunea Emilia-Romagna, din Italia, Coreea de Sud și Iran să fie introduse în lista zonelor pentru care se instituie măsura autoizolării la domiciliu, pentru o perioadă de 14 zile, față de cetățenii care revin în România din aceste regiuni. Astfel, cetățenii care sosesc din alte provincii sau orașe din China continentală, alte localități din regiunea Lombardia și regiunea Veneto sau din regiunea Emilia-Romagna din Italia, precum și din alte zone și localități din Coreea de Sud și din Iran decât cele menționate expres pentru instituirea măsurii de carantină instituționalizată, intră în autoizolare la domiciliu, timp de 14 zile, imediat după revenirea în România.
Zonele în funcție de care se instituie autoizolarea la domiciliu sau carantina instituționalizată pot fi consultate accesând următorul link: https://www.cnscbt.ro/index.php/1440-lista-zonelor-cu-transmitere-comunitara-extinsa-si-a-altor-zone-afectate-de-covid-19-actualizare-28-02-202/file
Reamintim și cele 10 elemente comportamentale care trebuie urmate:
- Spălați-vă mâinile de multe ori;
- Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute;
- Nu vă atingeți ochii, nasul și gura cu mâinile;
- Acoperiți-vă gura și nasul dacă strănutați sau tușiți;
- Nu luați medicamente antivirale și nici antibiotice decât în cazul în care vă prescrie medicul;
- Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool;
- Utilizați masca de protecție doar în cazul în care suspectați că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave;
- Produsele ”MADE in CHINA” sau pachetele primite din China nu sunt periculoase;
- Sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China sau zonele în carantină din Europa de cel puțin 14 zile;
- Animalele de companie nu transmit coronavirus.