ImportantInfractional

INFRACȚIONAL | Auto încărcat cu ţigări de contrabandă, interceptat la Dorohoi – FOTO

Polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 13.200 de ţigări de contrabandă în valoare de 6.400 de lei pe care un bărbat le transporta cu maşina.

La sfârşitul săptămânii trecute, pe timpul unei acţiuni specifice, desfăşurate pe comunicaţia care face legătura între localitatea Zvorâştea (judeţul Suceava) şi Dorohoi, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, acţionând în baza unor informaţii, au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism, marca Volkswagen Passat, înmatriculat în România.

Conducătorul auto nu a oprit la semnalele regulamentare efectuate de către poliţiştii de frontieră, aceştia pornind în urmărirea autoturismului, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, indicând în mod repetat conducătorului auto, prin portavoce, să oprească autoturismul.

După aproximativ cinci kilometri, s-a reuşit oprirea autoturismului, iar conducătorul auto a refuzat iniţial legitimarea, încercând să fugă, însă a fost reţinut la scurt timp. În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au stabilit identitatea conducătorului auto, respectiv un cetăţean român, în vârstă de 46 de ani, domiciliat în judeţul Botoşani.

În autoturism, între scaunele din faţă şi bancheta din spate au fost descoperite patru genţi care conţineau 13.200 de ţigarete (660 de pachete).

La locul opririi autoturismului s-a prezentat şi un alt cetăţean roman, în vârstă de 25 de ani, fiul conducătorului auto, care a declarat că ţigările îi aparţin şi le-a achiziţionat pentru consum propriu, însă nu deţinea documente de provenienţă pentru ele.

Țigările în valoare de 6.400 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi instigare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page