Fățărnicia, lăudăroșenia, imaginea, strălucirea, masca sunt mai evidente astăzi, mai mult ca oricând. Nu contează cine ești, ce ești, contează să apari. Dacă nu apari, nu exiști. Pe noi, oamenii de rând, ne preocupă ce spune vecinul, ce spune verișorul meu, ce spune ruda mea despre familia mea, ce spune colegul meu de muncă de realizările mele, de haina pe care mi-am luat-o, de examenul, de mașina pe care le-am luat. Ce spune despre copilașii mei?
Suntem cu toții prinși în această capcană: ce spune cel de lângă mine?
Fiecare dintre noi, trebuie să recunoaștem, purtăm multe măști.
Dacă ar fi doar corecții la masca inițială, nu ar fi rău. Purtăm farduri peste farduri, purtăm o mască în fața lumii, când venim la biserică, smeriți, iertători, plini de dragoste, poate și cu o lacrimă în colțul ochiului, dar ieșim din biserică cu altă mască, o mască pentru viață, întâlnim vecinii cu altă mască. Nu mai știm cine suntem în realitate.
Rău este că și în relația cu Hristos purtăm mască.
Mitropolitul Bartolomeu Anania spunea că îi este greu să își dea jos toate măștile, dar, cel puțin, în fața lui Dumnezeu, trebuie să fii sincer, autentic, cu fața ta adevărată. In fața duhovnicului, să arătăm adevărata față. Duhovnicul îi spunea mereu: Ai curaj, ai încredere! Adică să-ți pui sufletul pe tavă. Așa cum a făcut vameșul. Hristos nu i-a aprobat păcatele, dar l-a iubit pentru că înaintea lui Dumnezeu și-a dat toate măștile jos și a cerut doar atât: “Dumnezeule! Milostiv fii mie, păcătosului!”
Unde să ne așezăm, ca să nu cădem niciodată? Orice scaun, orice treaptă din lumea aceasta poate să pice. Într-un singur loc, dacă ne așezăm, nu putem cădea: în smerenie. În schimb este greu să faci bine și să nu te mândrești.
“Dumnezeu a îmbrăcat haina smereniei.
Dumnezeu S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om. S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce..Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume.” (Epistola către Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, 2, 7-9).
Sunt mulți sfinți în Împărăția Cerurilor, mulți oameni drepți, sfinți plăcuți lui Dumnezeu, unii au fost apostoli, unii au fost ierarhi, alții au fost cuvioși, alții au fost făcători de minuni, doctori fără de arginți, alții profeți, alții oameni simpli, alții au fost oameni sus-puși, ca împărății, dar toți, absolut toți au îmbrăcat haina smereniei.
Așa ne învață și David: “Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule. Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit, inima înfrântă și smerită, Dumnezeu nu o va urgisi”. Așa ne învață și Maica Domnului care nu a înțeles dintru început mesajul Arhanghelului Gavriil, dar are o ascultare desăvârșită față de Dumnezeu Tatăl, așa au fost apostolii, așa este Mântuitorul Iisus Hristos. Nu este ușor.
Într-o lume în care ești umilit, lovit, marginalizat, într-o lume în care se cere să fii demn, să răspunzi, să nu te lași batjocorit, într-o lume care iubește sticla, imaginea, masca, într-o lume fățarnică nu ne rămâne decât să ne rugăm cu inima smerită: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”.
Părintele Partenie Apostoaie,
Despre fățărnicie
